Proiect pentru un centru de radioterapie oncologică în Ploieşti, propus astăzi în discuţiile Consiliului Local

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Local, forul legislativ al Ploieştiului, urmează să se reunească astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei aflându-se şi un proiect de hotărâre care vizează construirea unui centru de radioterapie oncologică.

Potrivit înţelegerii, administraţia locală trebuie să realizeze clădirea propriu-zisă, urmând ca aparatura medicală specifică să fie adusă de către Ministerul Sănătăţii. Chiar şi aşa, lucrurile nu arată deloc simple, în contextul înc are conducerea Primăriei Ploieşti se plânge de câteva luni că, fără un credit bancar, nu va avea în 2019 niciun leu pentru investiţii. De altfel, în aceeaşi şedinţă e propus în discuţie şi un proiect pentru contractarea unui credit de aproape 190 de milioane de lei.

Proiectul pentru centrul de radioterapie vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestor lucrări, care estimează o valoare necesară a investiţiei de 14,77 milioane de lei. De aici, de departe cea mai mare sumă, de peste 10 milioane, e alocată pentru construcţii, instalaţii şi montarea echipamentelor medicale. Mai sunt prevăzute fonduri pentru amenajarea terenului, racordarea la utilităţi, dirigenţia de şantier sau amenajarea de şantier.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Primăria Ploieşti solicită un credit de aproape 190 de milioane de lei pentru investiţii. Proiectul ar urma să fie discutat astăzi

Primăria Ploieşti vrea un centru de radioterapie oncologică, dar n-are bani pentru lucrări

Noul centru de radioterapie oncologică ar urma să fie amenajat în curtea Spitalului Municipal Ploieşti, care deja are o secţie de oncologie la care ajung pacienţi atât din municipiu, cât şi din alte localităţi ale judeţului. Noul laborator ar urma să le ofere pacienţilor şansa de a beneficia de tratament performant, în condiţiile în care în prezent cele mai apropiate centre medicale de acest gen sunt în Braşov şu Bucureşti, cu lista de aşteptare enorme.

Image