Autorităţile au aprobat joi actualizarea indicatorilor aferenţi proiectului european de modernizare a depoului de tramvaie din Ploieşti, obiectiv depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, dar care încă n-a apucat să fie pus în practică. Faţă de momentul lansării, valoarea totală estimată a crescut de la 47,2 la puţin peste 54 de milioane de lei.
Creşterea valorii este pusă pe seama scumpirii materialelor de construcţii. Faţă de forma din decembrie 2018, când fuseseră aprobaţi indicatorii tehnico-economici, proiectul s-a scumpit cu peste 6,8 milioane de lei, de la o valoare totală estimată de 47.239.000 de lei cu TVA inclus până la 54.065.000. Din valoarea totală, suma pentru construcţi şi montaj ar urma să fie, conform actualizării de joi, de aproape 37 de milioane de lei, faţă de 31,2 milioane în 2018. Diferenţa va trebui acoperită de către beneficiar, din surse proprii. Astfel, dacă în decembrie 2018, administraţia ploieşteană estima o contribuţie proprie de puţin peste un milion de lei pentru acoperirea cotei proprii de 2% din valoarea eligibilă, în momentul de faţă suma a ajuns la 7,8 milioane de lei.
Proiectul european prevede modernizarea depoului de tramvaie situat pe strada Găgeni, din zona de nord a municipiului Ploieşti, incluzând şi achiziţia unui utilaj multifuncţional care să permită tractarea tramvaielor defecte şi intervenţia la reţeaua de contact. Obiectivul include modernizarea clădirii administrative, a platformelor de garare, a halei de reparaţii, a instalaţiilor automatizate de spălat, a firului de contact în zona de intrare-ieşire, a căii de rulare din zona Castor, a patru staţii de redresare, a reţelei de alimentare, dotarea cu echipamente specifice şi instlarea sistemelor de încălzire şi ventilaţie.
Separat, Primăria Ploieşti aşteaptă şi 20 de tramvaie noi, tot din fonduri europene. Licitaţia a fost ţinută de Ministerul Dezvoltării, la nivel centralizat, pentru mai multe localităţi.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!