Ora de parcare ar urma să coste 3 lei, la Ploiești. Un proiect care prevede majorarea tarifelor pentru parcările cu plată, dar și indexarea periodică a acestora, a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței CL de joi după-amiază.
Proiectul a fost publicat, anterior, în consultare publică, iar acum ar urma să fie discutat și supus la vot de aleșii locali. Potrivit documentului, tariful de parcare în parcările publice cu plată ar urma să ajungă 3 lei/oră, față de 2 lei, în prezent.
Abonamentele pentru firme și instituții publice vor costa între 270 lei/auto/lună și 1944 lei/auto/an, iar pentru persoanele juridice între 120 lei/auto/lună și 864 lei/auto/an, cu mențiunea că astfel de abonamente pot fi achiziționate și pentru perioade intermediare, cum ar di un trimestru sau un semestru.
Un articol aparte face referire la parcarea supraetajată de pe str. Cuza Vodă, unde riveranii vor plăti între 90/150 de lei/lună, pentru unul din cele 250 de locuri puse la dispoziția lor, iar pentru restul tarifele vor varia între 285 și 2.050 lei/lună. Tot acolo,12 locuri vor fi rezervate, gratuit, pentru persoanele cu handicap.
“Aprobă indexarea anuală, cu rata inflației, a tarifelor probate prin prezenta Hotărâre a Consiliului Local, fără a mai fi necesar un nou proiect de hotărâre”, mai prevede documentul.
Proiectul de hotărâre care va fi discutat, joi, de Consiliul Local Ploiești:
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!