Rechizite gratuite, la Ploiești, pentru copiii de grădiniță, elevii claselor primare și de gimnaziu. Ce vor conține pachetele - proiect

rechizite gratuite ploiești
Sursa foto: arhivă Primăria Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pe ordinea de zi a ședinței CL Ploiești din luna iulie, care va avea loc luni, a fost introdus un proiect care prevede acordarea de rechizite gratuite preșcolarilor, respectiv elevilor din clasele primare și gimnaziale, de la pregătitoare până la a VIII-a. Astfel de pachete au fost distribuite în fiecare septembrie, de aproximativ 10 ani, elevilor din clasa I, iar de toamna trecută programul a fost extins și la pregătitoare.

FOTO 📸 Cum arată rechizitele care sunt distribuite gratuit elevilor de clasă pregătitoare din Ploiești

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul Andrei Volosevici și se referă la derularea acestui program pe parcursul a doi ani, adică atât în anul școlar 2023-2024, cât și în următorul, "în limita sumei stabilite în buget".

Concret, Consiliul Local trebuie să decidă privind "acordarea pentru anii școlari 2023 - 2024 și 2024 - 2025 a pachetelor educaționale (rucsacuri/ghiozdane, rechizite școlare, cărți/caiete de activități, culegeri/atlase etc.)". Proiectul include și liste cu rechizitele care s-ar putea regăsi în fiecare tip de pachet, în funcție de vârsta copilului. În general, este vorba nu doar despre rechizite, ci și despre caiete de lucru pentru activități specifice vârstei, respectiv ghiozdane, în cazul școlarilor: 

Ce rechizite vor primi gratuit elevii de clasa I din Ploiești

 

 

 

 

 

 

Image