Reîncep reparațiile pe Bulevardul Independenței. Mihai Polițeanu: „O parte din lucrări este neconformă”

bulevardul independenței lucrări
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reparațiile vor fi reluate pe Bulevardul Independenței din Ploiești. Vestea a fost dată de noul primar, Mihai Polițeanu, care a explicat că unele lucrări nu au fost conforme. Acesta nu a putut preciza când anume vor fi făcute intervențiile.

„Inspectoratul de Stat în Construcții a venit la jumătatea anului și a văzut că o parte din lucrări este neconformă. Ca atare, pe anumite zone trebuie din nou frezat și apoi repus stratul de uzură. Lucrările se vor face pe bani constructorului”, a anunțat Mihai Polițeanu, în timpul acțiunii orgabizate luni seară, în stradă, cu ploieștenii.

Acesta a dezvăluit că, acum aproximativ două săptămâni, constructorul chiar pregătise utilajele la Gara de Sud, pentru intervenție, dar nu a mers mai departe la intervenția fostului primar. „Intuiesc de ce, să arunce pe mine și să iasă revoluție, să mă injure lumea pe mine”, crede Polițeanu.

Edilul spune că, din informațiile pe care le are la acest moment, lucrările ar urma să dureze aproximativ șapte zile, dar demararea lor depinde de vreme. Dacă temperaturile nu vor permite ca reparațiile să fie făcută în această toamnă, ele vor fi efectuate la primăvară, ca orașul să nu fie blocat de Sărbători.

Modernizarea Bulevardului Independenței a început în septembrie anul trecut și ar fi trebuit sp se încheie în termen de trei luni, la finalul lui 2023. Ele s-au prelungit, însă, până în toamna acestui an.

 

Image