O groapă adâncă a apărut de câteva luni pe strada Cosminele din vestul Ploieștiului, în dreptul unei curbe, reprezentând un real pericol pentru participanții la trafic.
Groapa a apărut pe strada Cosminele, care face legătura între Șoseaua Vestului și strada Mărășești.
Ea are undeva la 10-15 centimetri în adâncime și se întinde pe aproape jumătate de metru, suficient cât să-ți „scufunzi” o anvelopă.
Groapă mare, apărută de câteva luni pe strada Cosminele din vestul Ploieștiului
Dincolo de dimensiunile deloc de neglijat, groapa a apărut fix într-o curbă, aproape de intersecția cu strada Zarandului, ceea ce-i determină pe mulți șoferi, mai ales dacă nu cunosc zona, să intre pe contrasens pentru a o ocoli, fix în momentul virajului, expunându-se la un pericol în cazul în care vin mașini din partea opusă.
E greu de înțeles cum o astfel de groapă a trecut neobservată de autorități, pentru atât de mult timp. Oamenii care locuiesc în zonă spun că aceasta a apărut undeva prin primăvară. Acum mai bine de o lună, aceștia au avut un scurt moment de ușurare, când au văzut că în jurul gropii a fost trasat, cu un spray alb pe asfalt, un marcaj, oamenii crezând că aceasta a fost marcată de autorități sau de firmele care se ocupă de reparații la comanda Primăriei, pentru a fi asfaltată. Cum, între timp, nimeni nu s-a apucat de vreo lucrare aici, oamenii au ajuns la concluzia că marcajul respectiv a fost făcut, cel mai probabil, tot de vreun ploieștean care locuiește în zonă, în încercarea de a semnaliza pericolul și de a-i ajuta pe alți șoferi să vadă din timp groapa.
Lucrări de asfaltare în cimitirele din Ploiești. Primele reparații au loc la Viișoara
Bugetul alocat în 2023 pentru reparații la străzile din Ploiești a fost diminuat de Consiliul Local într-o ședință recentă, încă chiar și așa autoritățile au dat asigurări că rămân disponibile câteva milioane de lei pentru astfel de lucrări până la finalul anului.