S-a finalizat licitaţia pentru livrarea de tramvaie din fonduri europene în Ploieşti - SURSE

S-a finalizat licitaţia pentru livrarea de tramvaie din fonduri europene în Ploieşti - SURSE
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În Ploieşti urmează să ajungă 20 de tramvaie noi, din fonduri europene, în următoarele luni. Licitaţia centralizată tocmai a fost adjudecată de un producător din Turcia.

Turcii de la Bozankaya A.Ş. au fost declarați câștigători pentru livrarea celor 20 de tramvaie noi pentru Ploiești, potrivit informaţiilor publicate de TransPloieşti, forum întreţinut de mai mulţi împătimiţi ai transportului public, care au fost primii care au dat anunţul şi când a fost vorba de licitaţia pentru troleibuze. Potrivit primelor informaţii, livrarea ar urma să se facă în mai multe etape, până în toamna lui 2023. Anunţul încă nu a fost confirmat oficial.

Pe pagina oficială de Facebook, producătorul a anunţat că mai are şi alte comenzi din România, livrând zilele trecute către Primăria Iaşi un prim tramvai dintr-un set de 16 vehicule.

Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional, iar licitaţia, aşa cum a fost cazul şi la cele pentru troleibuze şi autobuze electrice, a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, în sistem centralizat, pentru mai multe municipii.

Image