Primăria Ploiești a lansat o procedură de achiziție în vederea elaborării studiului de fezabilitate pentru o investiție majoră la Colegiul de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești. Intenția municipalității este să pregătească documentația și să atragă fonduri prin POR 2021 – 2027 pentru construirea și dotarea unei săli de concerte și recitaluri, dar și pentru realizarea unor ateliere de arte vizuale.
Documentația publicată de administrația locală punctează că unitatea de învățământ nu dispune de spații suficiente pentru desfășurarea activităților specifice. De altfel, la finalul anului trecut, CL Ploiești a aprobat asocierea dintre municipiu și Colegiul de Artă, în vederea derulării unui proiect din fonduri europene pentru realizarea acestor investiții.
Deocamdată, procedura de achiziție lansată de Primăria Ploiești se referă la întocmirea studiului de fezabilitate, a cărui valoare estimată este de 45.000 de lei, fără TVA.
Anunțul Primăriei Ploiești face referire și la o clauză suspensivă, în sensul că “încheierea contractului de achiziţie publica este condiţionată de includerea prevederii bugetare bugetare aferente în bugetul local al Municipiului Ploieşti, semnarea contractului fiind posibilă doar în situaţia în care se respectă dispoziţiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice. În cazul în care, indiferent de motive, includerea prevederii bugetare nu se realizează în termen de 60 de zile de la depunerea ofertelor, Autoritatea Contractantă va aplica prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziţie publică. Ofertanţii din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condiţiei suspensive de mai sus, asumându-şi întreaga răspundere în raport cu eventualele pierderi pe care le-ar putea suferi în situaţia descrisă”.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 21 martie.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!