Un proiect introdus pe lista suplimentară a ordinii de zi, în ședința ordinară a Consiliului Local Ploiești, a stârnit dezbateri aprinse. Inițiativa a vizat asocierea municipiului cu Consiliul Județean Prahova, pentru relocarea pepinierei. Este vorba despre zona în care ar urma să fie construit un nou spital județean.
Propunerea a generat schimburi de replici între primarul Ploieștiului și consilierii liberali. De-o parte exista argumentul că, practic, nu mai există nimic de relocat, drept urmare nu există obiectul inițiativei, de cealaltă explicația că proiectul este necesar pentru ca SGU să-și primească banii promiși de Consiliul Județean, pentru aceste lucrări.
Consilierul local George Botez a atras atenția că administrația ploieșteană ar trebui să se concentreze, mai mult, pe propriile sale angajamente în ceea ce privește infrastructura sanitară, aducând în discuție situație Centrului de radioterapie, și a subliniat că, până la urmă, nu este treaba CL să vadă în ce măsură a mai rămas ceva sau nu de relocat din pepiniera SGU.
Primarul Andrei Volosevici a anunțat, în contextul acestor discuții, că se fac progrese în privința viitorului spital municipal al Ploieștiului, care ar urma să includă și Pediatria, și că aleșii locali vor primi, în câteva zile, documentația aferentă acestui proiect.
Proiectul suspus marți, la vot, în Consiliul Local prevede că, pentru finanțarea lucrărilor de relocare a pepinierei SGU, “Județul Prahova va aloca, în anul 2022, din fondurile aprobate din bugetul propriu, suma de 2.133.271 de lei”, “în baza facturilor și a situațiilor de lucrări”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!