Autoritățile pun la punct ultimele detalii legate de autorizarea sensului giratoriu care va fi construite la Predeal, la intersecția dintre DN1 și DN73, sperând ca licitația pentru lucrări să poată fi lansată în această primăvară.
Reprezentanții CNAIR, DRDP Brașov și ai firmei de proiectare au stabilit ultimele detalii legate de autorizarea sensului giratoriu suspendat din Predeal, de la intersecția dintre DN1 și DN73A. Ieri a avut loc o vizită în teren la care a luat parte și o echipă din partea Ministerului Apărării, ultima autoritate care trebuie să-și dea avizul pentru acest proiect major de resistematizare a traficului de pe Valea Prahovei.
VIDEO 🎦 Sens giratoriu suspendat pe DN 1, la intersecția cu DN 73A Predeal - Râșnov
„Proiectul tehnic este în ultimele stadii de autorizare și astfel există șanse reale pentru ca lucrarea de construcție a sensului giratoriu suspendat să poată fi scoasă la licitație în această primăvară. Investiția are o valoare estimată de 132 milioane de lei și durată de realizare de doi ani și jumătate”, precizează DRPD Brașov.
VIDEO 🎦 În ce stadiu sunt lucrările la centura Comarnic. CJ Prahova: „Este prevăzut ca, până la sfârșitul anului, circulația pe această rută să fie posibilă”