Echipele SGU Ploiești au intervenit, în ultimele două zile, pentru curățarea de zăpadă a aleilor și parcurilor din municipiu și pentru îndepărtarea a zeci de copaci care s-au rupt sub greutatea zăpezii.
„În cursul weekend-ului trecut, SGU Ploiești SRL a intervenit, în regim de urgență, pentru îndepărtarea arborilor doborâți în urma ninsorilor din data de 20 ianuarie a.c. Intervențiile au avut loc ca urmare a identificărilor în teren a arborilor căzuți de către personalul societății, precum și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, prin intermediul dispeceratului municipalității”, anunță Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, într-un comunicat de presă transmis luni.
Peste 30 de arbori s-au rupt în municipiu, potrivit informării transmise de reprezentanții SGU.
Echipele SGU au intervenit pentru degajarea a zeci de copaci rupți
„Până în acest moment, echipele societății au degajat arterele de circulație, rutieră și pietonală, din următoarele zone: Aleea Portiței, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, str. Anotimpului, str. Arhip Nicolae, Aleea Secelenilor, str. Aleea Codrului, str.Erou Moldoveanu Marian, str. Domnișori, Bariera București, zona aliniament UPG, str. Democrației, str. Brumărelelor, str.Laurilor, str.Cameliei, aliniament str. Ghe Doja, str. Găgeni, str. Cibinului, str. Rapsodiei, Parc Mihai Viteazul, str. Înfrățirii, str. Mihai Bravu, str. Gheorghe Asachi, str. Horia, str. Eremia Grigorescu, str. Carol Davila, B-dul Republicii, str. Cornățel, Aleea Cătinei. De asemenea, în aceeași perioadă, personalul societății a desfășurat activități de îndepărtare a zăpezii de pe aleile parcurilor și grădinilor publice, precum și din incinta cimitirelor administrate”, se mai arată în bilanțul transmis de societatea subordonată administrației ploieștene.
Cele mai afectate județe, în urma ninsorii de sâmbătă. Șapte mașini au rămas înzăpezite și aproape 100 de copaci au căzut din cauza zăpezii
„Menționăm faptul că, acțiunile de îndepărtare a materialului lemnos, rezultat din intervențiile care au vizat mai mult de 30 de arbori, continuă și astăzi, în paralel cu activitățile de degajare de vegetație a liniilor electrice de tensiune, din zona străzii Arhimede”, a mai anunțat, luni, SGU Ploiești.