Starea arborilor din Ploiești va fi evaluată, pentru prevenirea producerii unor noi incidente precum cel de săptămâna trecută, când un copac a căzut peste un autoturism și a rănit o persoană. SGU cere sprijinul Direcției Silvice Prahova, în acest sens.
“În scopul de a preveni incidentele neplăcute, provocate de prăbușirea arborilor din perimetrele verzi, conducerea societății noastre a remis o adresă către Direcția Silvică Prahova prin care a solicitat acordarea sprijinului de specialitate în vederea realizării unei evaluări a stării de sănătate a arborilor, de pe domeniul public al municipiului.
Acest demers a fost inițiat de municipalitate și a fost generat de necesitatea de a crește eficiența serviciului de specialitate din cadrul societății noastre, respectiv îmbunătățirea permanentă a activităților de întreținere peisagistă prestate în interes public”, au transmis reprezentanții societății.
De asemenea, s-a considerat necesară o opinie de specialitate în detaliu și după ce, în ultima perioadă, a fost constatată o creștere a cazurilor de prăbușire prematură a arborilor tineri, aflați în stare de vegetație bună, fără semne de uscare în coronament, spun cei de la SGU.
“Această inițiativă reprezentă o preocupare permanentă a administrației locale pentru conservarea patrimoniului verde al orașului, în lupta împotriva poluării”, se mai arată în comunicatul societății.
Femei rănită de un copac, în centrul Ploieştiului
Un copac s-a rupt de la bază şi a căzut peste o maşină, în centrul municipiului Ploieşti, în parcarea cu plată din spatele Palatului Culturii. O femeie care mergea pe trotuar a fost lovită de crengi, fiind preluată de un echipaj SMURD. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 4 mai, dar nu a fost singurul de acest fel. Și anterior, în timpul vijeliilor, în repetate rânduri a fost nevoie de intervenția echipajelor ISU Prahova, pentru îndepărtarea arborilor căzuți, uneori, chiar pe mașini sau conducte de gaze.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!