SGU Ploiești instalează toalete publice în parcul de la Sala Sporturilor

toalete publice ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanții SGU Ploiești au anunțat că două toalete publice au fost instalate în parcul de la Sala Sporturilor Olimpia, ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor. Alte 15 toalete ecologice vor fi amplasate, în perioada următoare, în parcurile din municipiu.

 

„Decizia a fost luată de către directorul general al societății, în urma numeroaselor solicitări, primite din partea cetățenilor, în ceea ce privește necesitatea amplasării, în parcuri și grădini publice, a mai multor toalete publice.

Astfel, în incinta parcului menționat, sunt amplasate trei module toaletă, respectiv în zona de acces principală (parcare) și în vecinătatea lacului (zonele aferente clădirii Sălii Sportului și pistei destinate antrenamentelor).

Toate cele trei toalete sunt prevăzute cu facilități destinate persoanelor cu dizabilități, iar amplasarea lor s-a realizat în funcție de posibilitatea realizării racordurilor la apă și curent electric”, menționează un comunicat al societății.

Suplimentar, în perioada Sărbătorilor Pascale, 15 toalete ecologice, cu acces gratuit, vor fi amplasate în zonele: Parc Câineni, Parc Nichita Stănescu (centrul civic), Parc Toma Socolescu, Parc Andrei Mureșanu, Parc Libertății, Parc Aurora, Parc Nord (OZN), Parc Mărășești, Parc Biserica Eroilor Tineri, Bd. Independenței.

De asemenea, în parcurile din zona străzilor Cameliei (Parc Nord) și Gheorghe Doja (Parc Mihai Viteazul) sunt funcționale alte două astfel de module toaletă.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

 

Image