SIMULARE VIDEO 🎦 Traseul variantei ocolitoare Bușteni. Pe unde va trece alternativa la DN1

varianta ocolitoare busteni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

CJ Prahova a anunțat, vineri, lansarea licitației pentru șoseaua ocolitoare Bușteni – Azuga. De asemenea, autoritățile au publicat o simulare video care arată traseul exact al centurii Bușteni, dar și principalele provocări pentru constructorii care vor realiza obiectivul.

 

“Centura orașului Bușteni va avea o lungime de aproape 7 km și două benzi de circulație. Vor fi construite 5 poduri noi peste Râul Prahova și unu peste Pârâul Jepilor, un pasaj suprateran peste Râul Prahova și calea ferată, un pasaj subteran lângă Castelul Cantacuzino, precum și 4 sensuri giratorii de legătură cu DN1, A3 și principalele artere rutiere din oraș.

Am scos la licitație, de asemenea, și centura orașului Azuga (termen de depunere a ofertelor 23 februarie), precum și centura orașului Comarnic (termen de depunere a ofertelor 1 februarie). Construcția acestor centuri înseamnă mai puțin timp petrecut în trafic pe Valea Prahovei și o gură de oxigen pentru dezvoltarea județului Prahova”, a declarant Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova.

Întreaga investiție se ridică la peste 838 milioane lei. Finanțarea este asigurată de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., din fonduri europene – prin Programul Operațional de Transport 2021-2027.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image