Consiliul Local Ploiești a adoptat, în ședința ordinară de marți, o hotărâre privind majorarea cu 30% pentru tarifele percepute la închirierea spațiilor administrate de Hale și Piețe. Principalul argument în favoarea acestei inițiative a fost că nu au mai existat modificări de tarif din 2019.
Conducerea Hale și Piețe a explicat că majorarea este necesară pentru a permite continuarea activității în condiții normale și că banii încasați în plus nu sunt destinați pentru majorări de salarii și nici măcar pentru investiții. Tarifele nu au mai suferit modificări din 2019, însă cheltuielile au crescut, în special prin modificările aduse în ultima perioadă salariului minim pe economie și scumpirilor la combustibil.
Consilierul local Paul Palaș a arătat că impactul unei astfel de majorări va fi destul de mare și că ar fi fost bine ca ajustarea tarifelor să se facă treptat, de-a lungul vremii. Acesta a mai sugerat că “echilibrarea bugetului societății, care este pe pierdere de aproape 500.000 de lei, se poate face și prin redarea patrimoniului aflat în administrare (turnul cu ceas, de exemplu), și prin reducerea unor cheltuieli, nu doar prin majorarea unor tarife”.
Proiectul a fost adoptat cu numai 16 voturi “pentru”, în timp ce alți cinci consilieri s-au abținut de la vot, iar cinci au fost împotriva majorării, în forma propusă.
Tariful minim stabilit pentru începerea licitației în vederea închirierii spațiului comercial la parterul Halelor Centrale, în interior și exterior, este de 65 lei/mp/ lună (fără TVA), iar la etaj – de 20 lei/mp/lună (fără TVA). Pentru folosirea spațiilor comerciale situate în piețe a fost stabilit un tarif minim între 45 și 58 lei/mp/lună, în funcție de amplasarea acestuia și a pieței.
Mesele din piețe vor fi închiriate cu tarife începând de la 2-3 lei/masă/zi (fără TVA) pentru producători agricoli (masa tarif social) și ajungând minim 9-12 lei/mp/zi (fără TVA) pentru producători și restul comercianților, în funcție de zonă.
Tarifele pentru folosirea spațiilor din Piața Obor
Tarife pentru str. Griviței
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!