Termo Ploieşti va avea bani de gaze până pe 4-5 ianuarie, după un sprijin de la o firmă privată

Termo Ploieşti va avea bani de gaze până pe 4-5 ianuarie, după un sprijin de la o firmă privată
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Termo Ploieşti, operatorul aflat în subordinea administraţiei locale, va avea asigurate gazele necesare pentru încălzirea municipiului până în primele zile din ianuarie, după ce a primit un împrumut de la o firmă privată. De aici încolo, autorităţile se aşteaptă ca operatorul să înceapă să încaseze şi venituri proprii şi să nu mai aibă sincope, după ce până acum s-a "alimentat" doar din bugetul local.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a anunţat că societatea aflată în subordinea Consiliului Local a primit un împrumut fără dobândă de la o firmă privată. Cu aceşti bani şi cu sumele primite de la bugetul local, Termo Ploieşti ar trebui să aibă gazele asigurate până pe 4-5 ianuarie, în funcţie de condiţiile atmosferice, a estimat primarul Ploieştiului, într-o declaraţie pentru Ziarul Incomod. Edilul a subliniat că autorităţile locale n-au primit sprijin de la Consiliul Judeţean sau Guvern.

Termo Ploieşti a mai făcut rost de bani de gaze pentru câteva zile

“Am reușit să asigurăm continuitatea serviciului de termoficare cu ajutorul companiei Elsid SA, care a împrumutat Termo Ploiești cu 2,5 milioane de lei. Cu alte 2 milioane pe care le-a virat Primăria, reușim să trecem de finalul de an și avem asigurate gazele până pe data de 4-5 ianuarie. Din acel moment va fi mai ușor, Termo intră pe încasări. Vreau să precizez că în două luni, această societate înființată de Consiliul Local a primit de la Primărie peste 48 de milioane de lei. Cei care cunosc administrație înțeleg cât de complicat este. Am fost obligați să recurgem la acest împrumut pentru că nici Guvernul și nici Consiliul Județean nu ne-au oferit ajutorul", a declarat Andrei Volosevici.

"Vreau să mai precizez un aspect extrem de important. CAF2 are nevoie de reparații importante care costa aproximativ 2 milioane de lei. Dacă Consiliul Județean ar fi vrut, am fi avut rezervă celelalte cazane. Mai ales că una dintre instalații funcționează pe păcură, ceea ce ar fi redus din consturi. Mă bucur însă că trecem anul cu bine și ploieștenii nu vor avea de suferit. Țin să mulțumesc și domnului prefect care s-a implicat în rezolvarea acestei situații. În ceea ce privește Consiliul Județean, nu pot spune decât că ar trebui să le fie rușine!", a completat primarul municipiului Ploieşti.

De la începerea activităţii în sistemul centralizat din Ploieşti, Termo a supravieţuit doar datorită banilor de la bugetul local, acordaţi fie sub formă de capital social la înfiinţare, fie sub formă de împrumuturi sau avansuri din subvenţia cuvenită.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image