Termo Ploiești are termen până luni să achite aproximativ 12 milioane de euro, contravaloarea certificatelor CO2

termo ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autoritățile locale au anunțat că, între altele, Consiliul Local Ploiești va discuta, în ședința de joi după-amiază, și situația Termo Ploiești, urmând să fie supus dezbaterii și un proiect de hotărâre privind modificarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică. Propunerea ar fi „cesionarea creanțelor născute din executarea contractului, respectiv dreptul său de a încasa contravaloarea subvenției de la Municipiul Ploiești, către un terț”.

„Această solicitare este generată de faptul că, pentru consumul de gaze naturale al anului 2023, Termo Ploiești trebuie să achite, până la data de 30 septembrie 2024, contravaloarea a 207.649 de certificate CO2. Prețul de vânzare al acestor certificate este în jurul sumei de 70 de euro/bucată. Pentru a se achita se această obligație legală, societatea are nevoie de suma de aproximativ 12 milioane de euro.

Neachitarea la termen a contravalorii certificatelor duce la plata de penalități în cuantum de 100 de euro, echivalentă în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, ce constituie venit la Fondul pentru mediu, în condițiile legii.

În această situație, suma pe care Termo Ploiești va trebui să o achite, după data de 1 octombrie 2024, pentru această obligație legală, se va majora cu aproximativ 20 milioane de euro. O executare silită a veniturilor societății va crea mari dificultăți în ceea ce privește furnizarea serviciului public la debutul sezonului rece 2024 - 2025”, se arată în referatul de aprobare atașat proiectului.

Documentul citat menționează că, „din discuțiile purtate cu conducerea societății, a rezultat că unica soluție identificată de aceasta în vederea achiziționării certificatelor de emisii de CO2 este cesionarea creanțelor sale născute din executarea contractului, respectiv dreptul său de a încasa valoarea subvenției de la Municipiul Ploiești, către un terț”.

 

Image