TRANSPORT ELEVI | Reguli noi privind abonamentele TCE Ploieşti

TRANSPORT ELEVI | Reguli noi privind abonamentele TCE Ploieşti
Până acum nevoiţi să stea la coadă de la o lună la alta la ghişeele TCE, elevii din Ploieşti ar putea primi de acum înainte abonamente anuale de transport public local gratuit (Foto: Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

TRANSPORT ELEVI | Autorităţile din Ploieşti pregătesc o modificare a regulamentului de acordare a facilităţilor pentru transportul în comun, prin care abonamentele gratuite pentru elevi să fie eliberate anual, nu de la o lună la alta.

TRANSPORT ELEVI | Consiliul Local Ploieşti urmează să dezbată în şedinţa de vineri un proiect de hotărâre solicitat de mai multă vreme în municipiu şi menit să simplifice modalitatea prin care elevii beneficiază de gratuitatea la transportul public local. Principala modificare adusă cu această ocazie este că autorizaţiile de călătorie, până acum eliberate din lună în lună, vor fi valabile pe un întreg an calendaristic, cu condiţia, evident, ca beneficiarii să frecventeze în continuare cursurile unei unuităţi de învăţământ preuniversitar autorizate. Proiectul vorbeşte şi despre modalitate de decontare - care nu vizează elevii, ci relaţia dintre municipalitate şi operator - dar şi despre modalităţile prin care pot fi obţinute, respectiv anulate legitimaţiile de călătorie gratuită.

Legitimaţii anuale de transport gratuit pentru elevi

"Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat care domiciliază în municipiul Ploieşti sau frecventează o unitate de învăţământ din municipiul Ploieşti beneficiază de gratuitate la transportul public local de călători pe tot parcursul anului calendaristic, în baza unei autorizaţii de călătorie gratuită, valabilă pentru întreg anul şcolar, care se decontează lunar, la valoarea integrală a unui abonament lunar pentru 120 de călătorii, inclusiv TVA", se arată în proiectul pus în dezbatere. "Eliberarea autorizaţiei anuale de călătorie gratuită se va face în baza carnetului de elev, vizat cu ştampilă pe anul şcolar în curs / adeverinţei de elev eliberate de unitatea de învăţământ / tabelelor cu elevii care domiciliază în municipiul Ploieşti sau frecventează o unitate de învăţământ din municipiul Ploieşti, comunicate electronic de către Inspectoratul Şcolar Prahova pentru fiecare an şcolar şi revizuite lunar cu elevii care nu mai frecventează sistemul de învăţământ", se mai arată în proiectul de hotărâre.

TRANSPORT ELEVI | Elevii din Ploieşti au beneficiat, din 2020 încoace, de transport local gratuit, însă abonamentele se eliberau de la o lună la alta, ceea ce îi punea în situaţia de a pierde în fiecare lună timpul la cozi în faţa ghişeelor, totodată generând şi costuri semnificative pentru TCE, în condiţiile în care operatorul a fost nevoit să tipărească lunar mii de abonamente. Spre comparaţie, pentru pensionari, care beneficiază de aceeaşi facilitate, abonamentele au putut fi eliberate şi până acum anual.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image