Primăria Ploieşti are în pregătire un proiect de asfaltare pentru opt străzi din cartierul Mimiu, din fonduri europene, însă autorităţile au constatat că doar trei dintre cele opt sunt intabulate. În varianta optimistă, pe acestea ar putea începe lucrările în vară. Pentru celelalte străzi din zonă nu e clar când şi dacă vor începe lucrările de modernizare.
Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în şedinţa de miercuri, indicatorii tehnico-economici şi documentaţia de avizare a lucrărilor pentru un proiect de asfaltare a străzilor în Mimiu, probabil cel mai sărac cartier al municipiului. În timpul şedinţei, autorităţile au recunoscut faptul că, dintr-un total de opt străzi incluse în proiect, doar trei sunt intabulate şi ar putea intra în programul de lucrări.
Proiectul a fost depus în cadrul unui grup de acţiune locală şi poate atrage fonduri europene. El este estimat la o valoare totală de aproximativ 6,4 milioane de lei, din care puţin peste 3 milioane ar urma să fie asigurate din fonduri europene, iar restul din surse proprii, potrivit informaţiilor publicate de Primăria Ploieşti. Valorile au crescut faţă de estimările iniţiale, după scumpirea materialelor de construcţii.
Asfaltare în cartierul Mimiu, pe străzile Fabricilor, Mimiului şi Brădetului
În varianta iniţială, programul includea străzile Mimiului, Fabricilor, Brădetului, Beiuş, Astra, Fierarilor, Palanca şi Smârdan. Până la urmă, Consiliul Local a aprobat documentaţia doar pentru primele trei străzi din această listă, cu o suprafaţă însumată de aproximativ 15.500 de metri pătraţi.
În timpul şedinţei, Andrei Volosevici a comentat, ironic, faptul că administraţia precedentă a comandat elaborarea documentaţiei inclusiv pentru cinci străzi neintabulate, cu toate că acestea nu aveau cum să obţină fonduri europene, primarul anunţând că va solicita explicaţii din partea celor implicaţi. "Este un GAL (n.r. grup de acţiune locală) făcut în timpul administraţiei de pe la ora 18.00, în care anunţam cu mândrie patriotică faptul că facem opt străzi, dintre care cinci nu au intabulare. Şi e puţin probabil să se poată face lucrul ăsta, dat fiind faptul că există nişte probleme juridice. Pe trei dintre ele există intabulare şi atunci propunerea este să le facem doar pe acestea. Evident, vor fi cerute explicaţii şi vi se vor pune la dispoziţie răspunsurile legate de ceea ce înseamnă dispoziţiile date la momentul respectiv şi contractul semnat. Mi s-a părut ireal să constat că s-a dat temă de proiectare pe opt străzi, dintre care cinci nu au cum să fie intabulate, pentru că există probleme juridice legate de lucrul ăsta", a afirmat primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici.
O altă scăpare ar fi că proiectul prevede lucrări doar pe un tronson din strada Fabricilor, cel de 785 de metri lungime situat între Bulevardul Petrolului şi strada Mimiului. În schimb, nu apare şi porţiunea din strada Fabricilor situată la stânga de bulevard, cea care asigură legătura spre Tătărani şi unde locuiresc mai multe familii de ploieşteni care nu au acces la servicii publice de bază, începând cu alimentarea cu apă.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!