Deşi nu erau incluse pe lista obiectivelor la vizita de vineri a lui Victor Ponta, premierul a ţinut să facă o scurtă oprire şi la lucrările de pe DN1, tronsonmul care se suprapune cu Centura de Vest a Ploieştiului. Aici, primul-ministru s-a arătat supărat pentru că termenele de finalizare au fost prelungite de mai multe ori.
Lucrările la podurile de pe Centura de Vest au început în luna mai. Iniţial, termenul de finalizare a fost prevăzut în august, însă a fost decalat pentru septembrie, pentru ca, mai apoi, să se prelungească pentru 1 noiembrie. „Şi eu folosesc acest drum, aşa cum îl folosesc mii şi zeci de mii de bucureşteni, şi am vrut să aflu exact ce se întâmplă. Cele două poduri, spune constructorul, pe 10 octombrie se poate circula, iar acesta este gata pe 15 noiembrie; mă gândesc că toţi oamenii aceştia care trec ca şi mine pe aici se întreabă când este gata”, a declarat premierul presei aflate la faţa locului. „Problema este că nimeni nu poate face într-o zi, sunt nişte procese tehnologice…”, a găsit premierul imediat scuza, după ce a discutat cu constructorul. „Eu sunt în termen, până la jumătatea lunii noiembrie, se dă drumul la circulaţie. Cel mai devreme 15 noiembrie”, a precizat constructorul cu privire la podul de pe Centura de Vest vizitat de premierul Ponta, aflat în dreptzul intersecţiei cu DN72 Ploieşti-Târgovişte. Cu privire la celelalte două poduri, acelaşi constructor a susţinut că acestea „sunt asfaltate, suntem la stadiul de montare parapeţi pentru siguranţa circulaţiei”.
Până la finalizare, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, în zona lucrărilor la pasaje, se circulă pe două dintre cele patru benzi ale drumului. Celelalte două benzi sunt închise între kilometrii 62+525 de metri şi 64+575 de metri. Dincolo de discuţiile purtate, impresionanţi erau muncitorii aflaţi la faţa locului. Toţi aveau costumaţie nouă, parcă scoasă din cutie.
Roxana Tănase