Viceprimarul Ganea ia apărarea SGU: "Conducerea a reuşit să redreseze o societate falimentară, fără sprijinul primarului"

Viceprimarul Ganea ia apărarea SGU: "Conducerea a reuşit să redreseze o societate falimentară, fără sprijinul primarului"
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Criticată de primarul Dobre, conducerea SGU Ploieşti, societate deţinută integral de municipalitate, e apărată de viceprimarul Cristian Ganea. Vicele i-a reproşat lui Adrian Dobre că nu a ajutat niciodată sociatetea şi spune că actuala conducere a făcut minuni pentru redresarea situaţiei financiare. Declaraţiile vin după ce Servicii de Gospodărire Urbană s-a făcut de râs cu marcajele rutiere efectuate pe cea mai tranzitată arteră de circulaţie din municipiu.

Viceprimarul, coleg de partid cu directorul SGU Ploieşti şi alţi câţiva şefi de prin societate, spune că municipalitatea nu a asigurat niciodată un buget suficient pentru SGU. El a comentat, ironic, şi solicitarea primarului Dobre pentru o hotărâre de Consiliu Local prin care SGU să nu se mai ocupe de marcaje rutiere. "Aloooo!!! Dle Dobre, credeam că în 4 ani ați învățat că primarul decide, nu sugerează. Deci dacă doriți un anumit proiect de hotărâre de Consiliu Local îl puteți iniția singur! Criticați permanent SGU Ploiești, uitând că niciodată nu le-ați asigurat un buget suficient, conducerea societății fiind nevoită să inventeze permanent tertipuri pentru a se redresa financiar. Și, chiar fără sprijinul dvs au reușit! Au reușit să facă dintr-o firmă falimentară, o societate comercială care poate asigura la timp salariile angajaților", a afirmat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploieşti.

"Sau fugiți din nou de răspundere așa cum ați făcut în aceste zile cu dispoziția privind viza CFP? În loc să conduceți Primăria de pe Facebook, poate ar fi trebuit să vă îngrijiți ca plățile municipalității să poată fi făcute legal și la timp. Spre exemplu, aveți idee dacă ieri a putut fi plătită vreo factură? Probabil că v-au informat consilierii dvs personali că nici o persoană din Primărie nu mai are drept de viză CFP de pe data de 17 ianuarie. În rest.... cine are urechi de auzit să audă!", i-a mai transmis acesta primarului Dobre.

 

Image