Primarul Andrei Volosevici a criticat, marți, consilierii de la PNL și USR, după aprobarea unor modificări în bugetul local care au redus, printre altele, alocările pentru asfaltări, consolidarea malului de la fosta groapă de gunoi și Zilele Ploieștiului.
Primarul municipiului Ploiești a organizat marți o conferință de presă, la sediul instituției, după ce, luni, Consiliul Local aprobase bugetul local pe 2024. Edilul i-a criticat pe consilierii din coaliția majoritară, după ce au votat în timpul ședinței mai multe amendamente, prin care au fost luați bani de la asfaltări sau spectacole și alocați pentru plata unor salarii majorate la structurile subordonate administrației ploieștene, precum SGU și Regia de Servicii Publice.
Volosevici i-a criticat, în nota deja obișnuită, pe consilierii de la PNL și USR, dar și pe președintele PNL Ploiești, senatorul Roberta Anastase. El susține că logica” liberalilor este de a bloca realizările din mandatul său, mai ales că peste câteva luni vin alegerile locale. „Doamna Anastase este un om care, din punctul meu de vedere, nu prea mai are ce să caute prin Prahova, este de aceeași vârstă cu mine și n-a avut altă meserie în afară de parlamentar, poate că e cazul să meargă în alte părți pentru că e evident că n-o interesează zona asta. Logica ei, pe care o cunosc, este, de mai bine de doi ani, «nu contează, noi votăm, că oricum lumea dă vina pe primar». Că vorbim de gunoaie, ați văzut vreun consilieri implicându-se? Ați văzut în criza termiei să comenteze vreun parlamentar, vreun candidat la Primărie, vreun consilier? Nu. Logica doamnei Anastase, expusă la nivelul ședinței de partid, este «nu-i niciun fel de problemă, că lumea dă vina pe primar». Deci, din 17 milioane de lei care erau puși pentru a repara străzile, Partidul Național Liberal și «anexa la contract», USR-ul, au decis că trebuie să rămână 5 milioane de lei, un milion de euro”, a declarat primarul Volosevici, în conferința de marți.
Zero lei pentru Zilele Ploieștiului
Primarul a vorbit și despre eliminarea alocării bugetare pentru Zilele Ploieștiului, dând de înțeles că evenimentul va fi ținut, cel mai probabil pe bază de sponsorizări, pe exemplul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Naționale.
„Nu vă faceți griji, o să facem Zilele Ploieștiului așa cum trebuie!”, a declarat primarul. El a criticat argumentul adus de liberali, că evenimentul ar fi picat în campania electorală, sugerând că exista și varianta mutării lui după alegeri. „Totuși, zilele orașului sunt zilele orașului. Dacă tot e campanie electorală, eu zic să nu facem niciuna dintre activitățile pentru Ploiești - Capitala Tineretului. Cine mă împiedică să spun «pentru situația asta, nu facem înainte de 9 iunie, dacă alegerile ar fi pe 9, facem pe 15 iunie de exemplu»?”, a mai comentat Andrei Volosevici.