Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Deșeurilor Ploiești - Prahova” a respins la vot, miercuri, propunerile de reziliere a contractelor cu Rosal din sectoarele 2-6 și 3-4-5, care reunesc aproximativ 80 de localități din județ.
Propunerea fusese făcută după ce operatorul de salubritate acumulase restanțe la plata redevenței cuvenite către ADI pentru folosirea bunurilor puse la dispoziție de autorități. O primă ședință pe tema rezilierii fusese ținută pe 5 septembrie, dar s-a încheiat fără un vot decisiv, din lipsa cvorumului. Între timp, autoritățile au anunțat că societatea și-a plătit restanța.
Chiar și așa, AGA s-a reunit miercuri într-o ședință desfășurată în Palatul Administrativ din Ploiești și a supus la vot propunerea de reziliere a contractului cu Rosal atât pe zona 2-6, care reunește 35 de localități, inclusiv Ploieștiul, cât și pe zona 3-4-5, din estul și nord-estul județului.
ADI a respins la vot propunerea de reziliere a contractelor cu Rosal
În ambele cazuri, votul a fost covârșitor împotriva rezilierii, 16 la 1 în cazul sectorului 2-6, respectiv 12 la 0 în cealaltă zonă.
„În ambele ședințe a fost supusă la vot ptopunerea de reziliere a contractului, datorită faptului că nu își plătiseră redevența în cele 90 de zile de remediere. Au plătit, într-adevăr, cu întârziere, între cele două ședințe. Știți bine că a mai fost o ședință în urmă cu 15 zile, în care n-am avut cvorum. Acum am avut cvorum, am avut mandate, însă 99% dintre primari au votat împotriva rezilierii. Fiecare se gospodărește și știe ce are de făcut în urbea proprie. În marea majoritate au fost primari și viceprimari la aceste ședințe”, ne-a declarat, la finalul dezbaterii, Cristian Ganea, directorul ADI Deșeuri.
Singurul care a votat în favoarea propunerii de reziliere a contractului cu Rosal la ședința de miercuri a fost viceprimarul Ploieștiului, Daniel Nicodim, în baza mandatului primit marți din partea Consiliului Local.
La ieșire, acesta a sugerat că, pe lângă problema legată de neplata redevenței, există motive întemeiate pentru rezilierea contractului și din cauza neîndeplinirii obligațiilor operatorului, dând exemplul containerelor care lipsesc de pe platformele de deșeuri din municipiu, în condițiile în care furnizarea lor cade în sarcina firmei de salubritate.