Întrebat de jurnalişti de ce în ultimele nopţi au existat probleme grave la sistemul de iluminat public, cu multe străzi rămase în beznă, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a dat vina pe o avarie generală care a apărut în zona Eroilor, susţinând că aşa se explică atât pana de curent, cât şi faptul că, a doua zi, becurile erau aprinse aproape de ora prânzului, pentru că se efectuau probe în urma reparaţiilor. Declaraţiile au fost făcute marţi, cu prilejul unei întâlniri cu reprezentanţii presei locale. Când i s-a atras atenţia că, totuşi, problemele sunt mult mai extinse şi mai frecvente de atât, edilul a dat vina pe societatea cu capital de stat care se ocupă de gestionarea reţelei electrice.
"Sincer să vă spun, numărul de reclamaţii primit la dispeceratul Primăriei cu privire la iluminatul public este extrem de mic, nu avem sesizări", şi-a început răspunsul primarul. La insistenţele jurnaliştilor, Adrian Dobre a recunoscut că există probleme, dar a afirmat că mare parte dintre ele sunt generate de vechimea sistemului.
"Din nefericire, ştiţi foarte bine că noi suntem conectaţi la reţeaua electrică şi acolo sunt tot felul de probleme cu gradul de vechime a reţelei. Nu depinde strict de iluminatul public, ci depinde şi de conexiunile pe care noi le avem la Electrica. Soluţiile nu sunt din partea Primăriei, sunt investiţii pe care Electrica trebuie să le facă", a afirmat primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, care a dat ca exemplu şi avaria majoră care, după o furtună, a lăsat în beznă mai bine de 24 de ore cartierul Bariera Bucureşti. Vezi mai jos VIDEO cu declaraţia integrală!
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Cinci generatoare electrice montate în Bariera București, până la remedierea avariei
AVARIE în sudul Ploieştiului | Electrica anunţă reluarea alimentării şi motivele acestei avarii
Reacţia primarului Dobre vine după ce ziarulincomod.ro a publicat o serie de articole şi poze de la ploieşteni, reclamând probleme majore la iluminatul public, deşi Primăria plăteşte sume consistente pentru mentenanţă.