Andrei Volosevici a depus azi, în faţa Consiliului Local Ploieşti proaspăt constituit, jurământul în funcţia de primar, la o lună de la alegerile locale. În primul discurs ţinut după începerea oficială a mandatului, primarul a făcut din nou apel la respect şi unitate în Consiliul Local, exprimându-şi speranţa că "dezbaterile fără substanţă şi tot felul de lupte bazate pe orgolii politice sunt de domeniul trecutului".
"Este o funcţie care mă onorează, dar în acelaşi timp mă obligă şi ne obligă pe toţi, pentru că votul ploieştenilor din 27 septembrie a fost foarte clar şi am toată determinarea să nu le trădez încrederea. Noi, cu toţii, avem o misiune foarte importantă. În următorii patru ani, administraţia pe care o voi conduce are mai multe priorităţi, vă pot vorbi de două dintre ele astăzi. Prima este legată de ridicarea calităţii modului în care se efectuează serviciile publice şi relaţia cu ploieştenii, de fapt cei care plătesc, iar a doua este o promisiune fermă şi publică despre modul în care Consiliul Local, adică parlamentul ploieştean, va fi informat. Informarea corectă şi fermă înseamnă nişte decizii imediate pe care le poate lua Consiliul Local. Efectul acestor decizii înseamnă întoarcerea la normalitate, înseamnă acea administraţie la firul ierbii de care vorbeam şi înseamnă în mod categoric confort pentru ploieşteni. În 27 septembrie PNL a câştigat alegerile detaşat, dar în mod sigur atitudinea consilierilor PNL în Consiliul Local, 13 la număr, se va caracteriza prin trei cuvinte, respect, construcţie şi performanţă. Numai aşa, împreună toţi, vom reuşi să ducem acest municipiu acolo unde îi e locul, adică în primele oraşe din ţară. Nu am trăit niciodată în trecut. Vă cer ajutorul în Consiliul Local şi cred că dezbaterile fără substanţă şi tot felul de lupte bazate pe orgolii politice sunt de domeniul trecutului", a declarat Andrei Volosevici, în faţa Consiliului Local Ploieşti, după depunerea jurământului.
"Sigur mă ştiţi cu toţii. Mă caracterizează, dacă vreţi, o zicală veche românească, «Vorba lungă, sărăcia omului», aşa că vă invit la muncă, la treabă, pentru că aşteptările ploieştenilor sunt foarte foarte mari. Vă mulţumesc pentru încredere şi sunt convins într-o colaborare deplină", şi-a încheiat acesta discursul.
Astăzi au depus jurământul 24 dintre cei 27 de consilieri locali, conform validărilor venite de la instanţă. Supleanţii, unul de pe lista de candidaţi depusă de PNL la alegerile locale şi doi de la ALDE, vor intra în forul legislativ local într-o şedinţă viitoare. Găsiţi lista celor 24 de consilieri locali AICI. Tot astăzi, după şedinţa de constituire, a mai fost convocată o şedinţă oficială, pentru alegerea comisiilor interne, fiind de aşteptat ca miercuri sau joi să existe încă una, conform Codului administrativ, pentru alegerea celor doi viceprimari.