VIDEO | Banca Mondială, în inspecţie la Ploieşti pe tema proiectului pentru viitorul spital municipal de urgenţă

VIDEO | Banca Mondială, în inspecţie la Ploieşti pe tema proiectului pentru viitorul spital municipal de urgenţă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanţii diviziei de investiţii de la Banca Mondială efectuează marţi o vizită de lucru în Ploieşti, pentru pregătirea parteneriatului public-privat vizând construirea viitorului spital municipal de urgenţă.

Noul spital va reuni cele două unităţi medicale aflate în prezent în subordinea municipalităţii, Municipalul şi Pediatria, urmând să aducă şi o creştere a numărului total de paturi, de la puţin peste 400 în prezent până la 450, conform planurilor anunţate de autorităţi. Administraţia ploieşteană şi Banca Mondială efectuează un studiu de prefezabilitate în comun, acesta urmând să fie gata undeva în luna mai a acestui an. Vor urma studiul de fezabilitate, proiectarea şi execuţia lucrărilor, estimarea fiind că viitorul spital municipal de urgenţă din Ploieşti ar putea fi inaugurat în 2025.

O delegaţie de la Banca Mondială a sosit marţi dimineaţă la Primăria Ploieşti, pentru prima şedinţă faţă în faţă de la demararea parteneriatului, în care autorităţile au discutat, printre altele, despre posibilităţile de finanţare a proiectului, costurile de realizare a viitorului spital municipal de urgenţă şi gradul de îndatorare al municipalităţii. Potrivit estimărilor iniţiale, proiectului ar putea să coste aproximativ 170 de milioane de euro, sumă care include construirea, dotarea cu aparatură şi mentenanţa pe 35 de ani. După discuţiile de la Primărie, delegaţia a vizitat Spitalul Municipal, Spitalul de Pediatrie şi terenul propus pentru construirea noii unităţi medicale, situat în sudul municipiului, în spatele Hipodromului.

Anunț important despre viitorul spital municipal de urgență din Ploiești

Publicată de Telegrama pe Marţi, 8 februarie 2022

Primarul Andrei Volosevici a susţinut marţi dimineaţă o declaraţie de presă, alături de administratorul public al municipiului, Simona Albu, şi de consilierul lui personal pe probleme de sănătate, Mariana Câju.

"Am avut plăcerea ca astăzi să cunoaştem oameni importanţi din Banca Mondială, care ne ajută şi alături de care intenţionăm să facem spitalul, printr-un parteneriat public-privat. Am constatat cu toţii că, din nefericire, pe anumite programe nu există o finanţare, cel puţin în momentul acesta. Foarte clar, este o promisiune electorală pe care am făcut-o şi un lucru pe care îl şunem în practică, astăzi începem în forţă prima procedură. Partenerul nostru este o instituţie foarte serioasă. Da, facem spital municipal de urgenţă la Ploieşti! Îmi închipui că n-are rost să comentez vizavi de necesitatea acestuia, cu toţii stăm în acest oraş, ştim ce se întâmplă, am avut diverse probleme în spitale, nu neapărat în spitalele noastre, pentru că, real, sunt depăşite tehnic, la nivel de circuite, nu neapărat la nivel de aparatură", a declarat Andrei Volosevici.

"Domnul primar a semnat în decembrie o scrisoare de angajament pentru realizarea unui studiu preliminar, un studiu de prefezabilitate care să exploreze oportunităţile de finanţare, construire şi mentenanţă prin intermediul mecanismului de parteneriat public-privat. Spital municipal de urgenţă Ploieşti va fi compus din cele două spitale aflate în administrarea Primăriei, şi anume Spitalul Municipal Ploieşti şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti. Sigur, pentru a deveni spital de urgenţă va fi modificată componenţa secţiilor şi compartimentelor, se vor regăsi mai multe specialităţi şi ne-am propus să suplimentăm numărul de paturi de la 406, cât avem în acest moment, la 450. Acest studiu va fi realizat împreună cu Banca Mondială până la 31 mai 2022, după care va urma - sperăm cu finanţarea Băncii Mondiale, care şi astăzi ne-a confirmat că se va implica în finanţarea şi consultanţa pentru implementarea acestui proiect - studiul de fezabilitate până la sfârşitul anului 2022, în aşa fel încât să scoatem la licitaţie proiectarea plus execuţia", a explicat Mariana Câju.

"Întâlnirea de astăzi este prima în format fizic cu reprezentanţii diviziei de investiţii a Băncii Mondiale, noi am mai avut câteva întâlniri cu dumnealor în format online. Astăzi vom merge împreună şi vom vizualiza şi locaţia în care se va realiza noul spital municipal de urgenţă. La întâlnirea de astăzi, care este una tehnică, am stabilit să colaborăm, să ne organizăm în grupuri de lucru, astfel încât informaţiile să le fie furnizate în timp optim, pentru că interesul nostru este să finalizăm cât mai repede studiul de prefezabilitate, să ne încadrăm în termenul asumat", a afirmat Simona Albu, administratorul public al Ploieştiului.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image