Conform legii, după constituire, Consiliul Local îşi organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate. Astăzi a fost votată componența comisiilor, la Ploiești. Într-o ședință ulterioară, aleșii locali au adoptat și mai multe rectificări bugetare, inclusiv pentru plata indemnizațiilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap, dar și o plată către Termo, pentru achitarea ratei restante la EximBank.
Comsiile de specialitate constituite în Consiliul Local Ploiești au atribuții în analizarea proiectelor de hotărâri din domeniul lor de activitate, respectiv întocmirea avizelor asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate.
Într-o primă ședință CL derulată luni, au depus jurământul noii consilieri validați de instanță, iar ulterior aleșii locali au votat componența acestor comisii, la Ploiești, astfel:
- Comisia de buget, finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze: Alexandru Paul Palaș (PSD), Florin Vasile Ioniță (PNL), Magdalena Trofin (Noi, Ploieștenii), Raluca Dumitru (Noi, Ploieștenii), Alexandru Florian Săraru (AUR);
- Comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populație, comerț, turism, agricultură și promovare operațiuni comerciale: Robert Ionuț Vîscan (PSD), Alexandru Paul Palaș (PSD), Octavian Andrei Sandu (PSD), Gheorghe Popa (PNL), Valentin Marcu (PNL), Mihai Tonsciuc (Noi, Ploieștenii), Daniel Puiu Neagu (AUR);
- Comisia pentru utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului: Aurelian Dumitru Tudor (PNL), Mihai Cristian Neagu (Noi, Ploieștenii), Daniel Puiu Neagu (AUR), Enache Antonio Pârâu (USR), Nicoleta Cătălina Bozianu (PMP);
- Comisia pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulație rutieră, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură: Robert Ionuț Vîscan (PSD), Vasile Robescu (PSD), Simion Gheorghe Sîrbu (PSD), Iulian Bolocan (PNL), Mihai Tonsciuc (Noi, Ploieștenii), Anca Ligia Manu (AUR), Dragoș Florin Rusu (Forța Dreptei);
- Comisia pentru protecție și asistență socială: Vasile Robescu (PSD), Andrei Vlad Boțîrcă (PSD), Iulian Bolocan (PNL), Gheorghe Popa (PNL), Anca Adina Popa (USR), Sorin Marius Dan (AUR), Mihai Cristian Apostolache (RIA);
- Comisia pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport: Cristian Mihai Ganea (PNL), Sorin Marius Dan (AUR), Răzvan Enescu (USR), Anca Adina Popa (USR), Mihai Cristian Apostolache (RIA);
- Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații: Octavian Andrei Sandu (PSD), Valentin Marcu (PNL), Raluca Dumitru (Noi, Ploieștenii), Magdalena Trofin (Noi, Ploieștenii), Anca Ligia Manu (AUR).
Consilierii locali s-au reunit din nou, la ora 12.00, pentru a vota mai multe rectificări de buget. „Avem o urgență maximă să plătim indemnizațiile asistenților pesonali ai persoanelor cu handicap, respectiv să facem plată către Termo ca să își plătească rata restantă din 15 octombrie către Eximbank, în jur de 3 milioane de lei. În sărăcia noastră, a trebuit să curățăm ca să strângem banii pentru indemnizații și, respectiv, pentru plata restanței”, a declarat primarul Ploieștiul Mihai Polițeanu.
„Deciziile de azi au produs o realocare de fonduri, astfel încât:
- Să fie suplimentat bugetul alocat ASSC cu 1,95 milioane lei, cu scopul achitării salariilor pentru asistenții personali și a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap grav.
- Să fie suplimentat bugetul alocat către Termo Ploiești cu suma de 3 milioane de lei pentru plata facturilor și datoriilor restante”, au informat, după ședință, reprezentanții Primăriei Ploiești.
Peste 100.000.000 de lei pentru Prahova, din Fondul de rezervă al Guvernului. Câți bani a primit fiecare localitate dn județ