Sală polivalentă de 16.000 de locuri, bazin olimpic de înot, patinoar şi muzeu de realitate virtuală... Sunt obiectivele pe care conducerea Consiliului Judeţean a anunţat că vrea să le amenajeze în Parcul Municipal Vest din Ploieşti, parc deţinut de administraţia locală.
Consiliul Judeţean Prahova a anunţat oficial că vrea să preia în patrimoniu Parcul Municipal Vest, realizat de Primăria Ploieşti din fonduri europene. Autorităţile prahovene intenţionează să realizeze aici, printre altele, o sală polivalentă, un bazin de înot, un patinoar şi un parc tematic cu realitate virtuală.
Vicepreşedintele CJ, Dumitru Tudone, a declarat marţi că reprezentanţii instituţiei vor promova cât de curând un proiect de hotărâre privind solicitarea terenului de la Consiliul Local Ploieşti, cu intenţia de realizare a acestui complex sportiv, care iniţial fusese propus pentru a fi realizat în sudul Ploieştiului, în zona fostelor sere de la Tătărani, unde Consiliul Judeţean deţine un teren de peste 90 de hectare.
Consiliul Judeţean va solicita Parcul Municipal Vest de la Primărie
"Există o intenţie la nivelul Consiliului Judeţean de preluare a Parcului Municipal Vest, pentru a dezvolta următoarele investiţii ale judeţului: o sală polivalentă de aproximativ 16.000 de locuri, un patinoar olimpic, un bazin de înot olimpic, mai avem un parc tematic de realitate virtuală care să se desfăşoare acolo şi realizarea unui târg de Crăciun. Eventual, dacă mai apar şi alte oportunităţi de dezvoltare a zonei, în urma realizării unui plan urbanistic zonal - dacă se va ajunge acolo - se va aduce la cunoştinţă tot ce se poate face acolo. Încercăm să relocăm toate aceste investiţii ale Consiliului Judeţean. Noi iniţial voiam să facem aceste investiţii pe o zonă de 86 de hectare de pe raza comunei Bărcăneşti, de la fostele sere, dar am gândit că Parcul Municipal Vest este mult mai bine amplasat pentru realizarea lor şi dacă am reuşi să realizăm aceste investiţii ar fi un plus valoare pentru Ploieşti", a afirmat, marţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Parcul Municipal Vest a fpst realizat de Primăria Ploieşti, pe o suprafaţă totală de aproximativ 54 de hectare, printr-un proiect derulat din fonduri europene. Obiectivul a fost inaugurat în 2016, iar în 2021 a ieşit din perioada de cinci ani de monitorizare impusă în urma proiectului european. Chiar şi aşa, ne putem aştepta ca autorităţile ploieştene să nu fie deloc încântate de ideea de transfer.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!