BUGET CJ PRAHOVA Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat, cu ocazia aprobării bugetului pe 2023 al instituţiei, ajuns la un record istoric, că în acest an vor începe cele mai mari investiţii în infrastructură de după Revoluţie, dând ca exemple şoselele de centură ale mai multor oraşe, podul peste DN1 de la ieşirea din Ploieşti spre Buda, introducerea reţelei de gaze pe Valea Slănicului sau modernizarea Spitalului Judeţean.
Consilierii județeni din Prahova au aprobat, miercuri după-amiază, bugetul județului pe anul 2023. La o valoare de 1,2 miliarde de lei a cheltuielilor propuse, echivalentul a aproximativ 253 de milioane de euro, este un record pentru instituţie, depăşind precedentul record stabilit în 2022, când estimarea la început de an era de aproape 980 de milioane. Conducerea instituţiei a făcut şi o comparaţie cu 2020, explicând că bugetul a crescut cu 225%, de la 555 de milioane de lei, iar cheltuilelile de dezvoltare au crescut aproape de 5 ori.
BUGET CJ PRAHOVA 63% din banii Consiliului Județean Prahova vor merge către proiecte de dezvoltare, în comparație cu 29% în 2020, când bugetul de dezvoltare era de 161 de milioane de lei, se mai arată în analiza publicată de CJ. Explicaţia pentru valorile record din acest an este că în buget sunt incluse şi mai multe finanţări nerambursabile aşteptate pentru proiecte de modernizare, fie că vorbim de proiecte europene finanţate prin POR sau PNRR sau de investiţii de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii sau Programul Naţional de Dezvoltare "Anghel Saligny". Cum bugetul anual este, prin definiţie, o estimare, modul de implementare a acestor proiecte va determina cât din valoarea prognozată va fi şi atinsă până la finalul anului.
BUGET CJ PRAHOVA | 63% din fonduri, alocate pentru dezvoltare
Finanțările cu care Consiliul Județean Prahova a reușit să își mărească bugetul în 2023 sunt compuse din 371,6 milioane de lei fonduri europene obţinute pe axele clasice de finanţare, 15,5 milioane de lei din PNRR, 53,4 milioane de lei din bugetul de stat pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene, 140 de milioane de lei prin Programul "Anghel Saligny" şi 25,7 milioane de lei prin vechiul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL), a mai arătat CJ.
„Este unul dintre cele mai mari bugete din țară, un buget care respectă forța, valoarea și importanța județului Prahova. Un buget orientat spre dezvoltare. Ne face cinste și va aduce investiții în infrastructură pe care prahovenii și le doresc de mult timp. În 2023, avem responsabilitatea uriașă de a implementa proiectele aprobate deja, dar și de a pregăti în continuare proiecte majore pentru viitoarele finanțări europene și guvernamentale”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
BUGET CJ PRAHOVA Acesta a expus în timpul şedinţei principalele direcţii de investiţii din acest an, vorbind, printre altele, despre gazele de pe Valea Slănicului, continuarea modernizării Spitalului Judeţean, construirea podului peste Centura de Vest a Ploieştiului, în nordul municipiului, la ieşirea spre Buda, consolidarea, restaurarea şi modernizarea Palatului Culturii, începerea lucrărilor la centurile localităţilor Azuga, Buşteni, Comarnic, Mizil şi Păuleşti şi extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în mai multe localități ale județului, prin master-planul gestionat de Hidro.
Iulian Dumitrescu şi-a reafirmat intenţia de a prelua Parcul Municipal Vest de la Primăria Ploieşti şi a construi aici o sală polivalentă, un patinoar olimpic, un bazin de înot şi un parc tematic bazat pe realitatea virtuală. Cu această ocazie, el a avut şi o ieşire controversată, arătându-se deranjat că firmele mari din Prahova care vor să ajute comunitatea locală şi-au concentrat atenţia pe plantări de copaci: "Orice firmă care vrea să ajute judeţul, în loc să se ducă să ajute la spital sau în alte părţi, toţi vor să planteze copaci. Unde? La Parcul Vest. Dom'le, mai lăsaţi-ne cu copaci la Parcul Vest! Că-i plantează alandala acolo şi tot aşa arată! Până la urmă, toate firmele astea puternice din judeţul Prahova ar trebui să vadă dacă e nevoie pe zona sportivă, pe zona de sănătate, pe zona de şcoli, nu toată lumea la plantat! O fi nevoie şi de copaci, dar cred că o să ne angajăm să plantăm odată 100 de hectare, să nu mai aud toate firmele de aici că vor toată ziua să planteze copaci".
BUGET CJ PRAHOVA În aceeaşi şedinţă, Consiliul Judeţean a aprobat şi contractarea unui credit de 300 de milioane de lei, pentru plata unor cofinanţări la diverse proiecte de investiţii.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!