Cel puţin trei poduri rutiere aflate pe drumuri judeţene din Prahova sunt într-un avansat stadiu de degradare, nu departe de a fi declarate pericol public! Conducerea Consiliului Judeţean, care le are în patrimoniu, a anunţat că va comanda expertize tehnice, admiţând că nu e exclusă total ipoteza închiderii lor.
După experienţele de la Ploieşti, conducerea Consiliului Judeţean Prahova a verificat situaţia podurilor aflate pe drumurile judeţene, constatând că aproximativ 40 de expertize tehnice sunt expirate, din totalul de circa 80 de poduri mai lungi de 10 metri aflate în administrarea instituţiei. Partea gravă este că unele dintre aceste poduri sunt într-o situaţie îngrijorătoare, cel puţin trei dintre acestea fiind incluse în grupa de risc încă de la expertizele trecute. Evident, putem să bănuim că trecerea timpului n-a făcut decât să agraveze problemele constatate acum câţiva ani.
Este vorba despre un pod foarte vechi din satul Malamuc, comuna Gherghiţa, unul din Valea Doftanei şi podul care leagă oraşul Vălenii de Munte de comuna Drajna. Toate trei sunt cunoscute de ani buni cu probleme.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Apostol, a declarat miercuri că instituţia va comanda de urgenţă un nou set de expertize tehnice pentru poduri, cu prioritate pentru acestea trei, arătând şi că, în unele cazuri, expertizele precedente recomandau închiderea circulaţiei rutiere.