VIDEO O nouă întâlnire privind traseul autostrăzii A3 Ploiești – Brașov

VIDEO O nouă întâlnire privind traseul autostrăzii A3 Ploiești – Brașov
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

CNAIR a inițiat o nouă întâlnire cu reprezentanții autorităților locale și cu toți factorii de decizie implicați în implementarea proiectelor pentru autostrada Ploiești – Brașov și autostrada Brașov – Făgăraș.

În cadrul întâlnirii specialiștii firmei care lucrează la proiectarea autostrăzii Ploiești-Brașov au prezentat stadiul proiectului și traseul final pe care se va construi drumul de mare viteză.

Un alt punct al discuțiilor a constat în prezentarea variantele actuale de traseu precum și constrângerile existente pe rutele luate în calcul la stabilirea traseului autostrăzii Brașov – Făgăraș.

“Am prezentat traseele pentru Ploiești–Brașov și pentru Brașov – Făgăraș. Pentru Ploiești–Brașov a fost studiată varianta de traseu propusă de proiectant. După această întâlnire vom demara o corespondență oficială cu autoritățile locale și județene, pentru a obține, sperăm, un punct de vedere favorabil”, a declarat Adrian Udeanu, șeful Direcției Tehnice din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image