Modul în care a fost gestionat bugetul local pe 2018 lasă Primăria Ploieşti, în ultimele trei luni ale anului, într-o situaţie cruntă, în care mai multe servicii publice esenţiale nu mai pot fi asigurate. Alocarea bugetară pentru iluminatul public e deja epuizată, există cel puţin o factură care n-are de unde să fie achitată, iar în curând va apărea aceeaşi problemă şi la asigurarea curăţeniei în oraş. Mai precis, banii rămaşi în bugetul de salubritate, pentru măturatul străzilor şi deszăpezire, abia dacă mai ajung până în noiembrie.
După ce s-a aflat că municipalitatea ploieştenă nu mai are de unde să plătească pentru iluminatul public, conducerea Regiei Autonome de Servicii Publice avertizează că în capitolul pentru salubritate mai este disponibilă o sumă de 1,9 milioane de lei, care, în teorie, ajunge până în noiembrie, în condiţiile în care o factură medie se ridică la aproximativ două milioane de lei. S-a ajuns în această situaţie după ce autorităţile au ales să "taie" din fondurile de la aceste capitole, pentru suplimentarea alocărilor bugetare pentru Transport Călători Express şi Servicii de Gospodărire Urbană, a explicat directorul RASP, Raul Petrescu. Acesta s-a arătat încrezător că va mai exista în următoarea perioadă cel puţin o rectificare bugetară, prin care Consiliul Local să suplimenteze şi sumele pentru iluminat şi salubritate.
"La iluminatul public, ultima factură plătită a fost aferentă lunii august, iar în prezent nu mai sunt fonduri în buget. Pentru salubritate mai avem disponibilă o sumă de 1,9 milioane de lei, în condiţiile în care o factură medie ajunge la aproape două milioane. În aceste condiţii, în următoarele săptămâni se va epuiza şi acest buget şi nu vom mai avea bani nici pentru curăţenie, nici pentru deszăpezire. Normal ar fi să existe o rectificare bugetară, în momentul în care se vor găsi resursele necesare, altfel riscăm să fie afectată calitatea acestor servicii publice", ne-a declarat Raul Petrescu, directorul RASP Ploieşti. Vezi mai jos VIDEO cu declaraţia integrală!
PE ACEEAŞI TEMĂ: