Marţi are loc o şedinţă a Asociaţiei Municipiilor din România, iar edilii celor mai mari localităţi din ţară sunt nemulţumiţi din cauza cotelor din impozitul pe venit care vor ajunge de la Guvern la bugetele locale. Ultimele estimări arată o cotă sub aşteptări în privinţa veniturilor pe care primăriile le vor obţine din aceste cote, iar primarii din Cluj-Napoca sau Bucureşti au criticat deja măsurile guvernamentale, estimând că investiţiile vor avea de suferit. La Ploieşti, Adrian Dobre s-a plâns, înainte de intrarea în şedinţa de la AMR, că municipiul va avea un buget de cheltuieli mult mai mic decât în 2018, când oricum s-a chinuit să acopere şi cheltuielile de funcţionare. El a mai reclamat şi că în 2019, conform ultimelor informaţii apărute în mediul public, echilibrarea bugetelor primăriilor se va face de către consiliile judeţene, pe criterii încă neclare, spunând că acest lucru va însemna o întoarcere cu câţiva ani buni în trecut şi o "rebaronizare" a României.
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a vorbit marţi dimineaţă, într-o conferinţă organizată la sediul instituţiei înainte de a se deplasa la şedinţa AMR din Capitală, despre această repartizare de fonduri, plângându-se că nu există o transparenţă privind impozitele colectate de stat de la marile companii şi că sumele totale care vor ajunge din cotele IVG la primării vor fi mult mai mici decât anul trecut, când oricum scăzuseră faţă de 2017. "Anul trecut, cota din IVG a fost de 43%, dar am mai avut un excedent de 30 de milioane de lei şi am primit şi o cotă defalcată din TVA pentru reechilibrare. Acum nu se mai vorbeşte nimic despre echilibrarea din TVA. Anul acesta, echilibrarea se va face de către Consiliul Judeţean, pe nişte criterii pe care nu le cunoaştem", a explicat primarul Ploieştiului, care a spus că, după cele mai recente calcule, instituţia ar urma să aibă venituri la dispoziţia sa de circa 300 de milioane de lei în 2019, faţă de aproximativ 370 anul trecut, calculul fiind făcut fără a include şi sumele care se dau de la stat pentru profesori sau unităţile medicale şi care doar sunt intermediate de bugetele primăriilor, adică ies la fel de rapid cum au şi intrat.
"Au apărut informaţii în presa naţională cu privire la procentele şi sumele pe care primăriile le vor primi. O să avem o întâlnire la AMR şi sper să avem şi una la Ministerul Finanţelor, inclusiv în prezenţa doamnei premier. Constat, dacă ne luăm după cifrele respective, pentru că Guvernul nu se consultă cu uniuniile asociative ale autorităţilor publice locale, că primăriile primesc undeva între 45 şi 50% din IVG, sume care sunt total insuficiente pentru orice primărie, cu câteva excepţii", a mai afirmat primarul Ploieştiului, care a estimat că aproximativ 90% dintre primăriile din ţară vor avea mari dificultăţi în 2019 nu numai cu investiţiile, cât şi cu asigurarea cheltuielilor de funcţionare, adică acelea pentru salarii, utilităţi, reparaţii şi servicii publice. Vezi mai jos VIDEO cu declaraţia integrală!
În cazul municipiului Ploieşti, primarul Dobre mai reclamă că proiectul de hotărâre propus de cei doi viceprimari pentru majorarea salariilor, dacă va fi aprobat de Consiliul Local, va creşte bugetul anual pentru cheltuielile de personal cu circa 10 milioane de lei, pe lângă o altă creştere similară dictată odată cu obligativitatea acordării normei de hrană şi tichetelor de vacanţă. În aceste condiţii, reclamă Adrian Dobre, bugetul de salarii ar ajunge în 2019 la o valoare de circa 130 de milioane de lei, în timp ce pentru investiţii ar fi disponibilă doar o sumă de 3,5 milioane, rămasă ca excedent în bugetul pe 2018.