VIDEO 🎦 Proiectul construirii unei clădiri noi pentru Spitalul Județean Ploiești continuă. Când ar trebui să înceapă lucrările

clădire nouă spitalul județean ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Noul spital județean de urgență Ploiești ar putea fi construit în următorii patru ani, cu fonduri din Programul Național de Investiții în Infrastructura de Sănătate, a anunțat joi, la Ploiești, dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Potrivit acestuia, noua clădire ar urma să găzduiască o bună parte din secțiile unității sanitare, dar proiectul va include și reabilitarea actualului spital de la nord.

„România construiește spitale, după 34 de ani, într-un final apoteotic. România construiește spitale astăzi, acum, când noi vorbim aici există în derulare 14 șantiere pentru construcția de unități sanitare noi în România, unele din ele s-au și finalizat și vor fi date în folosință anul viitor (...) Ce îmi doresc eu este ca 15-lea șantier să fie la Ploiești. Vom face o echipă mixtă - Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Prahova - pentru optimizarea proiectului existent. Eu cred că anul viitor sigur - după ce terminăm licitațiile și așa mai departe -, dar eu cred că anul viitor putem începe al 15-lea șantier aici, la Ploiești. Ne referim la un corp nou de clădire care va fi construit în curtea din spatele Spitalului Județean. (...) Ca la orice construcție medicală, din experiența celor 14 avute deja în derulare, lucrările durează în jur de 2-3 ani, în funcție de mărime și de complexitate. Trebui să ne încadrăm în exercițiul financiar european 2021 2027.Valoarea investiției este estimată, în momentul de față, la 250 de milioane de lei, fără TVA”, a declarat dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

În noua clădire vor fi relocate unele secții din locație Nord, precum și o parte din secțiile exterioare, cel mai probabil cele de la Boldescu și de la Movila.

În afară de construirea unei noi clădiri, proiectul va mai include reabilitarea actualului spital, precum și interconectarea celor două.

Proiectului noului spital județean de urgență de la Ploiești va fi finanțat prin Programul Național de Investiții în Infrastructura de Sănătate, care cumulează un buget de 13 miliarde de lei.

 

Image