După o perioadă în care a criticat activitatea operatorului de salubritate din Ploieşti, atât în domeniul ridicării deşeurilor, activitate contractată prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, cât şi-n privinţa curăţeniei străzilor, unde e un contract direct cu municipalitatea, primarul Adrian Dobre a anunţat astăzi că sunt şanse de reziliere a tuturor acestor acorduri. Primarul Ploieştiului a făcut trimitere la o declaraţie anterioară a reprezentanţilor ADI Managementul Deşeurilor Prahova, care anunţaseră că au constatat mai multe abateri şi vor propune rezilierea contractului cu operatorul care se ocupă de ridicarea, transportul şi depozitarea deşeurilor în Ploieşti şi alte 35 de localităţi. Separat, edilul a ameninţat că sunt şanse ca şi contractul dintre Rosal şi Primărie, pentru curăţenia căilor publice şi deszăpezire, să fie reziliat.
Conform master-planului judeţean de deşeuri, activităţile de colectare, transport şi depozitare nu mai sunt gestionate de primăriile din Prahova, cu o singură excepţie, ci de o asociaţie de dezvoltare din care fac parte Consiliul Judeţean şi 103 dintre cele 104 primării. Practic, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor Prahova", aşa cum e titulatura completă, ADI Managementul Deşeurilor pe scurt sau, şi mai simplu, ADI, a beneficiat de investiţiile importante făcute prin proiectele europene ale Consiliului Judeţean şi, mai departe, s-a ocupat în numele tuturor acestor primării componente de delegarea serviciilor de salubritate. Judeţul a fost împărţit pe mai multe sectoare, iar zona din care face parte şi Ploieştiul a fost câştigată de Rosal Grup. Coincidenţa a făcut ca acelaşi operator să fi făcut şi înainte curăţenie în municipiu, motiv pentru care, pe lângă contractul cu ADI, firma este sub contract şi cu Primăria, pentru celelalte activităţi rămase, respectiv curăţenia căilor publice şi întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă. Cu situaţia juridică explicată, ajungem cu povestea la zi, când toate aceste contracte ale Rosal sunt ameninţate.
A treia abatere
În cazul acordului cu ADI, conducerea acestei asociaţii a anunţat recent că a constatat o a trei abatere a operatorului faţă de obligaţiile asumate, motiv pentru care declanşează procedura de reziliere. După o lungă perioadă în care s-a arătat nemulţumit de activitatea operatorului dar a amintit că decizia nu-i mai aparţine Primăriei, ci tuturor unităţilor administrative din sectorul deservit de Rosal, primarul Dobre a salutat astăzi anunţul venit de la ADI Managementul Deşeurilor. "Văd că au început să vină cu o serie de decizii, inclusiv cea de reziliere, pentru că sunt încălcate reguli stabilite prin contract. Mă bucur să văd faptul că lucruri pe care eu le-am sesizat de-a lungul timpului referitoare la proasta gestionare a colectării deşeurilor menajere de pe platforme şi colectării selective au ajuns în atenţia ADI-ului şi au dus la declanşarea acestei proceduri", a afirmat, marţi, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre.
Avertismentul primarului
Edilul a mers mai departe şi a atras atenţia reprezentanţilor firmei de salubritate că "se poate întâmpla acelaşi lucru" şi în cazul acordului încheiat direct cu municipalitatea, de fapt al acordurilor dacă e să fim riguroşi până la capăt, pentru că discutăm despre o împărţire a teritoriului Ploieştiului în două zone, fiecare cu un contract propriu. "Uitaţi-vă că în momentul de faţă, după ce a trecut să spunem cea mai mare parte a toamnei, sunt foarte multe străzi, în special în cartierele de case, unde deşeurile vegetale n-au fost ridicate. Atrag atenţia celor de la Rosal, am avut şi discuţii personale cu ei, văd că nici în momentul de faţă anumite străzi nu au fost curăţate", a mai avertizat primarul Dobre.
Ce spune Consiliul Judeţean
Preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a nunanţat poziţia ADI în această privinţă, lăsând de înţeles că rezilierea nu este nici pe departe bătută în cuie. "S-a ajuns la cea de-a treia abatere a Rosal. Le-am cerut avocaţilor de la ADI să constate această situaţie şi să vadă ce măsuri se impun", ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.
CITIŢI ŞI:
VIDEO | Primăria Ploieşti rămâne fără bani pentru salubritate şi deszăpezire, după ce a epuizat deja bugetul de iluminat public
VIDEO | Probleme de ordine publică în Ploieşti. Primăria cere implicare mai mare pentru paza şcolilor şi salubritate
Contactaţi pentru a prezenta un punct de vedere, reprezentanţii sucursalei Ploieşti a Rosal au evitat discuţia, precizând că vor prezenta zilele viitoare o poziţie oficială. De-a lungul timpului, în schimb, aceştia au avut la rândul lor nemulţumiri legate atât de modul în care e întocmit contractul cu ADI, care are mari scăpări, cea mai vizibilă fiind cea legată de taxa de mediu aplicată la depozitarea în rampă, cât şi de implicarea autorităţilor locale în acest domeniu.
CITIŢI ŞI: