VIDEO 🎦 Andrei Volosevici: O investiție la Parcul Municipal Vest se poate face și prin parteneriat cu Municipiul Ploiești

parcul municipal vest
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a transmis, duminică, un nou punct de vedere, privind intenția Consiliului Județean Prahova de a prelua Parcul Municipal Vest. Edilul propune, ca soluție administrativă, o investiție în parteneriat cu Municipiul Ploiești.

 

“Parcul Municipal Vest, investiție pe fonduri europene, 23 de milioane din cofinanțările făcute de către Ploiești, adică bani din taxele și impozitele noastre, ale ploieștenilor. Consiliul Județean dorește să preia suprafața de 64 de hectare și investițiile. Să fie o afacere imobiliară? Nu știu. Cert este că, în contextul în care se dorește tehnic, administrativ vorbind, o investiție acolo se poate face foarte simplu, și prin parteneriat cu Municipiul Ploiești. Eu nu sunt de acord să pierdem 64 de hectare din patrimoniul ploieștenilor și voi face tot ce ține de mine, în baza atribuțiilor pe care le am, să nu pierdem această suprafață de teren”, a declarat Andrei Volosevici.

Un proiect de hotărâre privind cedarea a peste 50 de hectare de teren din acest obiectiv trebuia discutată într-o ședință CL de zilele trecute.  Inițiativa a fost retrasă.

Ulterior, aleșii locali au votat pentru trecerea unei suprafețe de 10 hectare, din aceeași zonă, din patrimoniul privat în patrimoniul public.

Autorităţile judeţene au anunţat că intenţionează să construiască la Parcul Municipal o sală polivalentă de 16.000 de locuri, un patinoar, un bazin olimpic şi un muzeu interactiv bazat pe realitatea virtuală.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

Image