VIDEO 🎦 Hotărâre în Consiliul Local, privind taxele și impozitele locale valabile la Ploiești, în 2023

taxele și impozitele locale 2023
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Local Ploiești a adoptat, marți, într-o ședință extraordinară, hotărârea care stabilește taxele și impozitele locale valabile la nivelul municipiului, în anul 2023.

 

Directorul SPFL Ploiești, Simona Dolniceanu, a anunțat că nu vor exista modificări în modalitate de calcul, față de anul 2022, întrucât aplicarea prevederilor Ordonanței 16 a fost prorogată pentru ianuarie 2025.

 

“În luna iulie, Codul fiscal a fost modificat printr-o OUG care a pus în operă un nou sistem de impozitare. Din toate orașele mari ale țării au fost semnale către Guvern prin care se arăta că noul sistem nu poate fi implementat de la 1 ianuarie 2023, iar Parlamentul a adoptat o lege prin care a prorogat aplicarea acestui sistem pentru 1 ianuarie 2025. Legea a fost atacată de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională, până a deliberat CCR, până s-a publicat în Monitorul Oficial am ajuns la această dată. Practic, hotărârea noastră de astăzi nu modifică nimic față de acest moment. Ba mai mult, indexarea de 5,1%, cu rata inflației, comunicată de Direcția de Statistică, a fost aprobată de Consiliul Local din luna aprilie. Prin această hotărâre nu facem decât să punem laolaltă toate elementele necesare impozitării, facilități, modalități de impozitare.

Modificările privind calculul impozitului prin asimilare cu grila notarilor publici și ce mai era prevăzut de Ordonanța nr. 16 se vor aplica din ianuarie 2025. Până la acea dată este valabil Codul fiscal din acest an”, a declarant Simona Dolniceanu.

Ca și până acum, contribuabilii care vor achita integral impozitele și taxele către bugetul local, până la 31 martie, vor beneficia de o bonificație de 10%.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

Image