20 de consilieri locali au votat, vineri, în favoarea propunerii privind trecerea Parcului Municipal Vest din domeniul public al Ploieștiului în cel al județului Prahova.
Votul a fost exprimat după discuții tensionate, vreme de zeci de minute, întrerupte inclusiv de o suspendare a ședinței.
Consilierii liberali și-au exprimat, încă de la început, intenția fermă de a vota în favoarea proiectului, în timp ce primarul Andrei Volosevici a readus în discuție argumente contra, cum sunt suprafața foarte mare cerută de CJ raportat la obiectivele pe care ar vrea să le construiască acolo, suprafețele care constituie zone de protecție și situația actualilor angajați de la Parcul Municipal.
Întâlnirea a fost suspendată în momentul în care deputatul Mihai Polițeanu a dorit să ia cuvântul, consilierii votând ca acest lucru să se întâmple la finalul ședinței, dar parlamentarul a continuat să intervină.
Proiectul a fost adoptat, după îndelungi dezbateri, cu 20 de voturi "pentru".
CJ Prahova intenționează că deruleze, la Parcul Municipal, mai multe investiții, inclusiv construirea unui bazin olimpic, a unui patinoar și a unei săli polivalente.
Revenim cu detalii.
Ședința CL Ploiești din data de 10 martie:
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!