Avand in vedere Ordinul nr. 2701/30.12.2010 al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului pentru aprobarea Metodologiei de informare si consultare a publicului, cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, se face cunoscuta publicului etapa pregatitoare pentru actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Ploiesti.
Argumentare: Planul Urbanistic General are caracter director si de reglementare operationala. Fiecare localitate trebuie sa isi actualizeze si sa aprobe la maximum 10 ani Planul Urbanistic General, acesta constituind baza legala pentru realizarea programelor si actiunilor de dezvoltare.
In acord cu legislatia in vigoare, cu tendintele si cerintele de dezvoltare socio-economica si de mediu, precum si pentru actualizarea listei de investitii necesare implementarii viziunii de dezvoltare durabila a municipiul Ploiesti, este necesara actualizarea / revizuirea reglementarilor si indicatorilor urbanistici, prin actualizarea Planului Urbanistic General si a Regulamentului Local de Urbanism aferent.
•INITIATOR: PRIMARIA MUNICIPIULUI PLOIESTI
•PUBLICUL ESTE INVITAT SA TRANSMITA OBSERVATII SI PROPUNERI PRIVIND INTENTIA DE ELABORARE/ACTUALIZARE A PLANULUI URBANISTIC GENERAL (P.U.G.) AL MUNICIPIULUI PLOIESTI IN PERIOADA 19.02.2024 - 15.03.2024.
Persoanele responsabile cu informarea si consultarea publicului sunt: Mogos Cristina, Despa Ioana, Cane Nicolae Marius din cadrul Compartimentului Dezvoltare Urbana si Metropolitana.
Adresa: Piata Eroilor nr. 1 A, municipiul Ploiesti, judetul Prahova, tel. 0244/ 516699, int. 105, fax: 0244/596128, e-mail: dir.urbanism
Observatiile sunt necesare in vederea stabilirii cerintelor de elaborare a Planului Urbanistic General.
Raspunsul la observatiile transmise va fi pus la dispozitia publicului sub forma de sinteza, prin afisare la sediul Primariei Municipiului Ploiesti si pe pagina de internet a primariei www.ploiesti.ro, in maxim 10 zile lucratoare de la data limita stabilita pentru primirea observatiilor.
Etapele preconizate pentru consultarea publicului pana la aprobarea planului sunt: etapa pregatitoare; etapa de documentare si elaborare a studiilor de fundamentare; etapa elaborarii propunerilor; etapa aprobarii P.U.G.; etapa de monitorizare a implementarii P.U.G., conform Legii nr. 544/2001.