ANUNȚ DE PARTICIPARE
procedură competitivă atribuire contract de servicii de proiectare, întocmire studiu de fezabilitate, deviz general și devize pe obiect, proiect tehnic pentru autorizarea executării lucrărilor, proiect tehnic de execuție, documentație pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu după recepția la terminarea lucrărilor și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe durata de implementare a proiectului de investiție intitulat – Construire și dotare clinică medicală Roua
S.C. Proartmed Medical Center S.R.L., cu sediul social în Sat Păuleștii Noi, Comuna Păulești, Strada Principală, Nr. 12, Județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. J29/1050/09.07.2012, cod unic de înregistrare RO30408142, reprezentată legal de Răcășan Otilia - Florentina - administrator, dorește să achiziționeze servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pentru realizarea proiectului de investiție intitulat - Construire și dotare clinică medicală Roua, proiect ce se va depune spre finanțare în cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027 JSO8.1_A permite regiunilor și cetățenilor să facă față efectelor sociale, asupra ocupării forței de muncă, economice și de mediu ale tranziției către țintele energetice și climatice ale Uniunii pentru 2030 și o economie neutră din punct de vedere climatic a Uniunii până în 2050, în temeiul Acordului de la Paris, fondul pentru o Tranziție Justă, Prioritate: P5.Atenuarea impactului tranziției la neutralitatea climatică în județul Prahova, Obiectiv specific: JSO8.1_A permite regiunilor și cetățenilor să facă față efectelor sociale, asupra ocupării forței de muncă, economice și de mediu ale tranziției către țintele energetice și climatice ale Uniunii pentru 2030 și o economie neutră din punct de vedere climatic a Uniunii până în 2050, în temeiul Acordului de la Paris, Operațiune: Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului.
Locație implementare: Imobilul – teren, se află în intravilanul localității Păuleștii Noi, str. Principală nr.1, județ Prahova conform Carții funciare nr.32357 Păulești. Imobilul - teren se află la nord-vest de Municipiul Ploiești.
Imobilul care face obiectul proiectului este format din teren în suprafață de 3.266,00 mp, înscris în cartea funciară nr.32357 Păulești. Terenul este în prezent liber de construcții.
Indicatorii urbanistici existenți sunt:
Suprafață teren 3.266,00 mp
Suprafață construită 0,00 mp
Suprafață construită desfășurată 0,00 mp
POT existent = 0,00%
CUT existent = 0,00
Temă de proiectare: Pornind de la specificul investiției, care presupune edificarea unei construcții noi cu funcțiunea de clinică medicală, pe amplasamentul mai sus indicat, constrângerile cuprinse în regulamentul de urbanism, precum și a unor măsuri carere să contribuie în mod substanțial la obiectivele de mediu (principiile DNSH, utilizarea energiei din surse regenerabile, utilizarea unor sisteme/instalații/echipamente de încălzire/răcire, climatizare, de ventilare mecanică si altele, în scopul reducerii consumului energetic din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră, minimizarea la sursă a deșeurilor rezultate din activitatea de construcții), propunem următoarele caracteristici tehnice ale investiției:
- caracteristicile tehnice și parametrii specifici inventițitei
Indicatori urbanistici:
Suprafață parcelă 3266,00 mp
Suprafață construită totala 701,00 mp
Clinica medicală 626,00 mp
Regim de înălime - Clinica medicală P+2E+Ep
POT propus 21,40%
CUT propus 0,68
- conformare volumetrică, funcțional-arhitecturală și tehnologică
Conformarea volumetrică a construcției propuse cu funcțiunea de clinică medicală rezultă din rezolvarea optimă a funcțiunilor în raport cu reglementările tehnice specifice construcțiilor cu funcțiuni de clinici medicale, din constrângerile impuse de forma, dimensiunea și orientarea parcelei, accesurile existente în zonă, precum și din cele impuse de regulemnetul de urbanism al zonei.
Construcția va fi amplasată în centrul parcelei pentru a putea beneficia de doua accesuri auto și pietonale existente în zona (pe latura sudica- acces din strada Principală, pe latura de vest – acces din str. Alexandru Ioan Cuza) și va fi retrasă cu 15,00 m față de limita de proprietate nordică, unde amplasamentul se învecinează cu o zona de locuințe.
Va rezulta astfel o prismă dreptunghiulara, orientată est-vest, având regimul de înălțime P+2E și un etaj 3 parțial. Accesul principal se va realiza pe fațada sud.
Spațiile tehnice necesare funcționarii unității medicale (centrala termica, stația CO2, spațiile pentru gazele medicale precum și pentru rezervele de apă) vor fi grupate în două construcții anexă supraterane, cu regimul de înălțime parter, amplasate una la est de construcția clinicii, iar în colțul sud-vestic al amplasamentului.
A fost analizată posibilitatea integrării acestor spații tehnice în construcția principală destinată clinicii, prin introducerea unui nivel subternal. Aceasta variantă de rezolvare volumetrică, de realizare a unui subsol tehnic parțial, presupune însă costuri suplimentare mai mari. Din acest motiv se propune amplasarea acestora în doua construcții anexă supraterante, poziționate astfel încat să funcționeze optim împreună cu construcția principală-clinica medicală pe care o deservesc. De asemenea, aceste anexe tehnice vor fi integrate din punct de vedere compozițional și volumetric împreună cu construcția principală, pentru a crea un ansamblu arhitectural și tehnic armonios.
În ceea ce priveşte organizarea spaţiilor interioare, clinica medicală se propune a fi structurată astfel, cu brespectarea suprafețelor prevăzute de legislația medicală pentru aceste funcțiuni:
Parterul va cuprinde următoarele:
- Recepție
- Ambulatoriu de specialitate compus din 6 cabinete de consulații cu două săli de tratamente / pansamente
- Servicii de intrenare / externare pacienți pentru spitalizare de zi
- Recoltare și prelucrare primară probe pentru anlize medicale executate de laborator de analize externalizat
- Vestiare și oficiu personal
Etajul 1 va cuprinde următoarele:
- 10 saloane de spitalizare de zi (20 de paturi) dotate cu grup sanitar propriu
- 1 sală de pansamente
Etajul 2 va cuprinde următoarele:
- 2 săli de operație cazuri chirurgicale (chirurgie vasculară, chirurgie generală, ghirurgie plastică, urologie, ORL, ginecologie) în condiții de chirurgie de o zi
- 1 salon TIIP cu 4 paturi
- 1 salon pre/post operator
- 1 sală gipsare
- spații conexe (filtru medici, etc.)
Etajul 3 va cuprinde următoarele:
- spații administrative (birou, sală consiliu).
Valoare estimată atribuire contract servicii – 550.000,00 lei fără TVA.
Valoarea serviciilor de proiectare a fost estimată în raport cu obiectul contractului și vizează:
- servicii de proiectare (studiu de fezabilitate și deviz general, documentații pentru obținere avize, acorduri, autorizații, proiect tehnic, devize pe obiecte) pentru suma de 470.000,00 lei la care se adaugă TVA;
- pentru serviciile de asistență tehnică din partea proiectantului pe durata de implementare a proiectului, suma de 80.000,00 lei la care se adaugă TVA.
Pe parcursul îndeplinirii contractului de servicii, prețul contractului poate fi ajustat în următoarele situații:
- Au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autoritațile publice centrale sau locale acte administrative, care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunțarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului de achiziție;
- Pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indiciilor de preț petru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului de achiziție.
Aceste servicii urmează a se executa de către ofertantul declarant câștigător, atât la sediul social al acestuia, cât și la sediile sociale ale factorilor implicați în derularea acestui proiect.
Serviciile de proiectare se vor executa într-un termen de pănă la 120 de zile de la data semnării contractului de servicii și/sau pănă la depunerea dosarului de finanțare, pe faze de proiectare conform prevederi stabilite de Ghidul Solicitantului Programul Tranziție Justă. Asistența tehnică din partea proiectantului se va derula până la finalizarea investiției.
Ofertele se depun la sediul social al solicitantului din Sat Păuleștii Noi, Comuna Păulești, Strada Principală, Nr. 12, Județul Prahova.
Informații suplimentare referitoare la prezenta procedură de achiziție, se pot solicita de la sediul social al solicitantului (achizitorului) sau la numărul de telefon: 0728 980 975, persoană de contact – Stoica Alina.
Condițiile de atribuire (specificațiile tehnice) ale contractului de servicii, necesară potențialilor ofertanți la realizarea ofertei, pot fi solicitate de la sediul social al solicitantului/achizitorului din Sat Păuleștii Noi, Comuna Păulești, Strada Principală, Nr. 12, Județul Prahova, de luni până sâmbată între orele 9-19.
Derularea prezentei proceduri de achiziție se va face în conformitate cu prevederile Ordinului 1284/2016 și vizează o achiziție simplificată pentru solicitanți/beneficiari privați. Ordinul 1284/2016 precizează totodată:
- Prezenta procedură nu reglementează noţiunea "fişă de date". Solicitantul/Beneficiarul privat nu are obligaţia de a structura informaţiile din procedura competitivă prin utilizarea "fişei de date".
- Prezenta procedură nu reglementează noţiunea "criterii de calificare/selecţie"
- Prezenta procedură nu reglementează noţiunile "garanţie de participare/garanţia de bună execuţie/depozite valorice"
- Prezenta procedură nu reglementează noţiunea "criterii de atribuire"
În acest context, vom proceda la realizarea unui document care să conțină condițiile de atribuire aferente contractului de servicii fără a utiliza noţiunile mai sus indicate, specifice achizițiilor publice reglementate de Legea 98/2016.
Mijloace de comunicare : în scris, telefon, prezență personală la sediul social al solicitantului interval orar 09-19, e-mail, etc.
Termenul până la care potențialii ofertanți pot depune oferta este data de 17 Noiembrie 2023 ora 12:00.
Baza legală atribuire contract: procedură competitivă organizată de S.C. Proartmed Medical Center S.R.L în calitate de solicitant în conformitate cu prevederile Ordinul 1284 din data de 08.08.2016 privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanților/beneficiarilor privați pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări finanțate din fonduri europene.