În rubrica dedicată rememorării unor articole publicate de-a lungul anilor în ediţia tipărită „Telegrama” analizăm astăzi lista proiectelor europene pe care le pregăteau autorităţile din Ploieşti la debutul sesiunii de finanţare 2014-2020 şi pe care o prezentam în detaliu într-un articol din 27 august 2014, după ce trecuse de votul Consiliului Local. La şapte ani de la acel moment şi cu mai puţin de doi ani şi jumătate până la termenul limită pentru finalizarea proiectelor din acest exerciţiu financiar, constatăm că niciun obiectiv major din respectiva listă n-a fost dus la capăt. Câteva dintre proiectele la care visau autorităţile ploieştene în 2014 au fost abandonate, cum e cazul celui de construire a unui nou sediu de Primărie sau al reabilitării Halelor Centrale, însă cele mai multe au fost depuse pentru atragerea de fonduri europene, au fost evaluate, dar încă n-au intrat în etapa de lucrări. Vorbim despre proiecte pentru modernizarea de infrastructură rutieră, construirea de grădiniţe, eficientizarea energetică de blocuri şi de clădiri publice şi modernizarea iluminatului stradal.
În momentul de faţă, multe dintre ele sunt pe o altă listă, cea a proiectelor blocate după ce preţurile materialelor de construcţii au crescut şi au făcut ca firmele de construcţii să nu dorească să-şi asume contractele. Un alt proiect de atunci, vizând achiziţia de tramvaie, a fost preluat de Ministerul Dezvoltării. Un alt lucru interesant a fost să redescoperim proiectul de modernizare a ieşirii spre Târgovişte, cu lărgirea la patru benzi de la Podul Înalt, care includea încă de pe atunci şi construirea unui terminal multimodal, ceea ce pune într-o altă lumină explicaţiile oferite de factorii de decizie din Primărie din mandatul trecut, care spuneau că terminalul a apărut în proiect mai târziu, încercând astfel să explice de ce cheltuielile de proiectare la acest obiectiv au crescut de peste 10 ori în 2016. Iată articolul publicat acum şapte ani:
Primăria Ploieşti şi-a stabilit priorităţile pentru 2014-2020
Proiecte ambiţioase, cu bani de la UE
Consiliul Local Ploieşti a aprobat la începutul acestei săptămâni lista proiectelor de investiţii prioritare, pentru care municipalitatea speră să atragă fonduri europene până în 2020. Printre cele 27 de obiective se numără construirea unui nou sediu al Primăriei, realizarea de noi grădiniţe, parcări şi locuinţe sociale, dar şi achiziţia de tramvaie.
Primăria Ploieşti pregăteşte mai multe proiecte ambiţioase, pentru care speră să obţină fonduri europene în perioada de finanţare 2014-2020. Chiar dacă multe dintre acestea sunt, momentan, doar în stadiul de intenţie anunţată, fără să aibă în spate studii de fezabilitate sau proiect tehnic, municipalitatea urmează să demareze procedurile pe măsură ce se vor deschide axele de finanţare şi se vor lămuri toate problemele birocratice privind eligibilitatea şi aprobarea proiectelor finanţabile de Uniunea Europeană.
Lista de priorităţi a fost aprobată de consilierii locali în şedinţa ordinară CL Ploieşti din această lună, documentul cuprinzând 27 de propuneri.
Printre aceste obiective se regăsesc mai multe terminale rutiere, realizarea unor inele de circulaţie, modernizarea a patru cartiere de la periferie, construirea a trei grădiniţe, reabilitarea Halelor Centrale, lărgirea pasajului rutier de la Podul Înalt şi achiziţia de tramvaie. În plus, aşa cum „Telegrama” a scris în ediţia de marţi, Primăria Ploieşti speră să obţină fonduri europene şi pentru construirea unui nou sediu administrativ, chiar dacă în prezent nu s-a stabilit oficial unde ar urma să fie acesta amplasat.
Lista obiectivelor
1. Extindere capacitate cămin bătrâni str. Cosminele
2. Construcţie sediu Primărie Ploieşti
3. Construire campus şcolar Colegiul Economic "Virgil Madgearu”
4. Construire grădiniţă cu program normal Aleea Strunga
5. Construire grădiniţă cu program normal nr. 20 Strada Trestioara
6. Construire grădiniţă cu program prelungit Bulevardul Petrolului
7. Construire sală concerte, ateliere şi sală de sport Liceul de Artă "Carmen Sylva"
8. Eficientizare consumuri energetice în municipiul Ploieşti - sistem iluminat public și clădiri publice
9. Înfiinţare parcare tiruri
10. Realizare locuinţe sociale în cartierul Bereasca
11. Modernizare colonie Vega
12. Modernizare cartier Mitică Apostol
13. Modernizare cartier Pictor Rosenthal
14. Modernizare cartier Râfov
15. Modernizare str. Gh. Cantacuzino în zona pasaj CF Podul Înalt prin lărgire la 4 benzi, reabilitare str. Ghe. Cantacuzino, tronson Șos. Vestului - limită oraş, inclusiv terminal multimodal
16. Modernizare str. Ştrandului, si amenajare intersecție str. Strandului – Centura de Est
17. Reabilitarea energetică a blocurilor de locuinţe
18. Reabilitare terminal de transport auto de călători zona sud
19. Regularizare Pârâu Dâmbu
20. Reţea integrată comunicații digitale pentru activități de administraţie locală, ordine publică şi managementul situaţiilor de urgenţă
21. Terminal Nord Vest
22. Fluidizare trafic prelungire strada Libertăţii
23. Întregire Inel III de circulaţie Tronson Gara de Sud - Dâmbu
24. Întregire Inel III de circulaţie Tronson Bariera Bucov - Gageni
25. Reabilitare monument istoric Halele Centrale
26. Realizare reţele de servicii sociale la domiciliu
27. Achiziţie tramvaie
(Articol semnat de Alex Călinoiu şi pubicat în ediţia tipărită „Telegrama” din 27 august 2014)