„Telegrama” a lansat la începutul acestei luni o rubrică în care ne amintim de o parte dintre articolele importante apărute de-a lungul timpului în ediţia tipărită. În urmă cu şapte ani, publicam un reportaj despre căutătorii de comori ai zilelor noastre, aflaţi, în ochii legii, undeva la graniţa dintre arheologi şi „braconieri” de comori.
Discuţia, una foarte amplă, pornea de la legislaţia în domeniu, condiţiile de înregistrare a aparaturii şi obligaţiile căutătorilor, mergând până la cazuri de furturi de comori, unele dintre ele scoase ilegal din ţară, şi eforturi de ani întregi ale unor specialişti de a recupera piese de patrimoniu naţional. Iată articolul integral:
De la arheologi la „braconieri” de obiecte valoroase
Căutătorii de comori ai zilelor noastre
Când se vorbeşte despre căutătorii de comori, ne ducem cu gândul la piramidele egiptene, la Vestul Sălbatic, la piraţi şi hărţi secrete, dar se pare că ei sunt cât se poate de actuali. În România sunt peste 1.200 de persoane care posedă aparatură de detectare a metalelor, dintre care 40 în Prahova şi porbabil că mai sunt mulţi alţii nedeclaraţi. În fiecare zi, se înregistrează în mod legal cam 10-12 persoane la nivelul ţării.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a organizat dezbaterea „De la căutătorii de comori, Indiana Jones şi Discovery, la protejarea patrimoniului”, prilej de dialog între „căutătorii de comori” şi reprezentanţii instituţiilor direct interesate de această temă. Au participat dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României, Adrian Toma, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, Eugen Paveleţ, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Prahova, şi din partea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova Marinela Peneş, directorul instituţiei, şi Alin Frînculeasa, arheolog. Problematica s-a dovedit a fi atât de amplă, încât discuţiile ar putea continua zile în şir, fără a se ajunge la un numitor comun. De ce există această preocupare şi unde se poate ajunge? Cum se poate controla acest fenomen? Cum se poate colabora în beneficul statului şi nu al colecţionarilor particulari? Sunt doar câteva dintre întrebările la care s-a căutat un răspuns. Şi, ca de obicei, toată lumea are dreptate, dar nimeni nu poate face nimic, din cauza unui mare vid legislativ.
E legal să sapi după comori?
Conform Ordinului 251/2004, persoanele care achiziţionează un detector de metale sunt obligate să vină la organele de poliţie de pe raza judeţului în care îşi au domiciliul şi să se autorizeze. Prin Legea 182/2000 privind bunurile culturale mobile, persoanele fizice care descoperă în mod întâmplător bunuri arheologice sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unităţii administrativ teritoriale în raza căreia au fost făcute descoperirile. Primarul are obligaţia ca în termen de 10 zile să predea bunurile respective serviciilor deconcentrate, direcţiilor judeţene pentru cultură de pe raza judeţului unde a fost făcută descoperirea. Aceste bunuri vor intra în administrarea unor instituţii specializate, de regulă muzeele sau alte colecţii publice, cu respectarea prevederilor legale. OG 43/2000 regelmentează noţiunea de descoperiri arheologice întâmplătoare, care sunt sunt acţiuni umane, altele decât cercetarea arheologică, precum lucrări de construcţii, de prospecţie geologică, inclusiv lucrări de teledetecţie. Conform legii, detectoarele de metale se folosesc în orice altă zonă publică în afara siturilor arheologice sau a zonelor protejate conform legii. Se pot folosi şi în situri arheologice, dar cu autorizaţie specială din partea Ministerului Culturii.
Cu toate acestea, se întâlnesc des situaţii de încălcare a legislaţiei în vigoare şi este aproape imposibil să se ia măsuri, ne spune Adrian Toma: „Există un vid legislativ destul de mare, care, aşa cum se discută şi în această întâlnire, este speculat de cei care fac astfel de detecţii. S-a pus în discuţie problema celor care sapă într-un teren care nu este sit arheologic, nu este nicio infracţiune, chiar dacă faci o săpătură, nu intră sub incidenţa legii. Bunul descoperit trebuie predat la momentul respectiv conform legislaţiei, dar nu este o infracţiune în sine, cadrul legislativ nu reglementează această situaţie. Unii dintre cei care fac astfel de detecţii din păcate nu mai predau autorităţilor o parte din bunuri aşa cum ar trebui. Ele intră într-un circuit al traficanţilor şi al comercianţilor de bunuri culturale mobile şi e foarte greu să afli cum şi unde a fost descoperit, dacă a fost predat în mod legal şi aşa mai departe”.
Urme de neşters
Situaţiile de încălcare a legii şi hibele legislative au fost luate în discuţie şi de dr. Ernest Oberlander, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României. „De şapte ani sunt implicat în activităţile de recuperare a patrimoniului pierdut al României. Este vorba de bunuri care au fost scoase din ţară ilegal şi pentru care se fac eforturi uriaşe pentru a fi recuperate. În 1995 erau doar informaţii fragmentare despre activitatea persoanelor care foloseau mijloace de detecţie pentru a recupera piese din situri arheologice. În ultimii 2-3 ani, din această masă mare de persoane care deţin detectoare şi nu mă refer aici la cei care le deţin în mod legal, mulţi făceau adevărate campanii în siturile arheologice. Stăteau cu săptămânile, având logistică, resurse umane şi materiale importante şi au lăsat urme de neşters. Numai din partea de dosar pe care am fost expert, am estimat că între 1996 şi 2001, de la Sarmizegetusa Regia au fost luate şi vândute ilegal 100 de kilograme de monede de aur şi de argint şi cel puţin o jumătate de tonă de monede şi obiecte de argint”.
Şi în Prahova au fost cazuri de „braconaj”, semnalează Eugen Paveleţ, consilier la Direcţia Judeţeană de Cultură Prahova: „Am fost pus în faţa unor situaţii, colegii de la Mălăieşti mi-au spus de câteva ori despre problemele cu detectoriştii şi intervenţia în spaţiul clar delimitat de sit arheologic, am fost la faţa locului chiar cu domnul Toma de la Inspectoratul de Poliţie, am văzut, am făcut sesizările şi procesele verbale, dar evident n-am găsit pe nimeni şi n-am putut să luăm nicio măsură, aşa că discuţiile şi vizitele noastre în judeţ pe domeniul acesta n-au dat roade. Poate ar fi o soluţie cooptarea unora dintre detectoriştii autorizaţi poate chiar în procesul de cercetare, nu cred că strică dacă se face o investigaţie în plus, cel puţin pe o anume parte a sitului, mai ales pentru perioada romană”.
Recompense pentru donatori
Anul trecut, Guvernul, prin Ministerul Culturii, a decis să recompenseze pe cei care donează în mod voluntar obiectele pe care le deţin. Recompensa constă într-o cotă parte din valoarea acelor bunuri, între 30% şi 45% din valoarea lor. Într-adevăr, muzeele trebuie să prevadă, conform legilor şi regulamentelor în vigoare, fonduri pentru achiziţii. „La Muzeul Naţional de Istorie, persoanele care vin să doneze fac o declaraţie sub semnătură proprie că obiectele le aparţin şi că nu provin din situri care sunt pe lista Registrului Arheologic Naţional. Nu trăim într-o lume ideală şi trebuie găsite soluţii care să respecte legea şi în acelaşi timp să respecte şi obiectivele importante ale societăţii noastre. E mai bine să colaborezi, decât să te confrunţi. Guvernul consideră că este în interesul naţional ca aceste obiecte descoperite de persoane care deţin în mod legal detectoare şi nu acţionează în situri arheologice să intre în colecţiile publice, pentru că este infinit mai ieftin pentru noi ca societate să dăm recompensele prevăzute de lege, decât să alergăm peste mări şi ţări, cheltuind sume uriaşe pentru a recupera piesele şi nici atunci cu toate şansele. Lumea se schimbă, nu mai suntem nici în 1989 şi nici în 1950. Această problemă nu poate fi abordată numai prin mijloace miliţieneşti. Atât timp cât legea nu poate să interzică această activitate şi nu putem să transformăm întregul teritoriu al României în sit arheologic, înseamnă că trebuie să găsim alte soluţii pentru a aborda această problemă. Atunci când avem informaţii şi date temeinice că cei care vin în mod voluntar la muzee fac acest lucru ca un paravan, vor interveni instituţiile abilitate să ia măsuri”, apreciază Oberlander.
Spaima arheologilor
Alin Frânculeasa a prezentat în faţa detectoriştilor prezenţi la dezbatere, câteva exemple recente de descoperiri arheologice din Prahova, explicând rolul important al contextului arheologic: „Iată un mormânt cu două piese din Epoca bronzului, cu vechime de 5000 de ani, care în lipsa contextului îşi pierd din valoare, atât ştiinţifică, cât şi financiară… O altă situaţie absolut fantastică este următoarea şi nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă se găseau cu detectorul: sunt trei indivizi depuşi în aceeaşi groapă, unul în poziţie normală, un copil, un craniu uman cu un vas, unde am găsit piese de argint şi piese de cupru. Pentru un arheolog, oriunde e o piesă în pământ e un context, şi dacă e descoperire întâmplătoare. Mi se pare că s-a ajuns la o febră a aurului, să ai 40-50 de detectorişti într-un judeţ şi 5-6 arheologi e o problemă, evident că nu o să facem faţă niciodată. E foarte bine că se găsesc piese în vârful unui deal, într-o pădure, dar mă îngrozesc la gândul că o să găsiţi un depozit din epoca bronzului cu sute de piese, astea sunt foarte rare. O să le scoateţi şi nu o să avem informaţii unde a fost găsit, la ce adâncime, cum erau aşezate, e o întreagă discuţie despre ce reprezintă aceste depozite. Multe piese descoperite provin din situri arheologice. Urmează identificarea lui, cartarea, lucruri pe care le fac arheologii locali, pentru ca zonele să rămână protejate”.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova îşi doreşte să facă echipă cu aceşti căutători de comori, în vederea protejării patrimoniului şi valorificării acestuia. O parte dintre deţinătorii de instrumente de detectare care lucrează pe cont propriu s-au organizat în asociaţii, care la rândul lor pot încheia parteneriate cu muzeele de istorie. „Discutăm oficial, pe propuneri de colaborare, pe hibe legislative dacă le remarcaţi şi observaţiile dumneavoastră vor fi aduse la cunoştinţa oficialilor şi instituţiilor colaboratoare, în aşa fel încât să ajungem la ce dorim cu toţii, la colaborare şi conlucrare”, a concluzionat Marinela Peneş, directorul muzeului.
(Reportaj semnat de Roxana Manolache şi publicat în ediţia tipărită din 17 martie 2014)
