Concurenţă neloială! TVR 2 dă "Doctor Quinn" la aceeaşi oră cu meciul României

doctor quinn romania macedonia de nord
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Rumoare la Federaţia Română de Fotbal, după ce s-a aflat că puţinii suporteri care mai au răbdarea să se uite la meciurile echipei naţionale sunt puşi acum în faţa unei situaţii imposibile. Totul a pornit după ce TVR 2 a decis să difuzeze un episod din celebrul serial "Dr. Quinn" miercuri, la aproximativ aceeaşi oră cu meciul oficial Macedonia de Nord - România, din preliminariile Campionatului Mondial.

"E concurenţă neloială!", reclamă oficialii FRF, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Federaţiei, după ce a observat că Macedonia de Nord - România e miercuri la ora 21.45, pe Pro TV, iar "Dr. Quinn" e în reluare pe TVR 2 de la 22.00. Deja primele semne sunt pesimiste. "Pentru că se difuza prin perioada aia, «Dr. Quinn» îmi aminteşte mai mult de Generaţia de Aur decât îmi aminteşte actuala selecţionată", a comentat un suporter pe un forum al Naţionalei.

Un apropiat al lui Răzvan Burleanu a povestit că preşedintele Federaţiei a făcut o criză de nervi când a auzit că meciul Naţionalei trebuie să concureze pentru audienţă cu îndrăgitul serial american creat în 1993 şi că i-ar fi cerut selecţionerului să pregătească o tactică în care să forţeze în primele 15 minute ale meciului, ca să le lase suporterilor o impresie plăcută, conştient că după asta numărul de telespectatori o să scadă dramatic. "Ştim că lumea s-a cam plictisit să vadă o echipă care pasează haotic şi în care nu-i cunoaşte decât pe Chiricheş şi Răzvan Marin. Eram obişnuiţi să concurăm pentru audienţă cu Naţional TV şi Pro Cinema, dar să vedem acum că şi un post public ne concurează... asta a fost dureros", a povestit sursa citată.

Acesta este un pamflet, trebuie tratat ca atare, personajele care apar sunt ficţionale, iar orice asemănare cu persoane, instituţii sau animale reale este întâmplătoare şi regretabilă. În Macedonia de Nord - România chiar e miercuri pe Pro TV de la 21.45, iar "Dr. Quinn" chiar e pe TVR 2 la 22.00, în reluare după ce a fost difuzat şi la 16.00.

Image