În rubrica „Se Poate!”, dedicată unor idei creative pentru autorităţi, vorbim în luna noiembrie despre mobilier urban, iar în episodul actual descoperim o modalitate prin care administraţia locală poate să aducă o pată de culoare, prin încurajarea ideilor inedite.
În Londra, în fiecare an, de câţiva ani încoace, arhitecţii, proiectanţii şi artiştii urbani sunt invitaţi să creeze modele unicate de bănci, cu ocazia Festivalului Londonez de Arhitectură. Se dă o anumită temă, doritorii propun proiecte pentru competiţia anuală, iar cele mai bune sunt selectate şi expuse în oraş. Potrivit organizatorilor, citaţi de site-ul dezeen.com, competiţia e menită pe de o parte să descopere tinerele talente creative, iar pe de altă parte să mai înveselească zonele monotone ale oraşului.
Unele dintre conceptele propuse în ultimii doi ani, realizate sub constrângerile regulilor de distanţare sociale, sunt de-a dreptul interesante şi s-ar putea încadra foarte bine şi în peisajul de pe la noi. Dar poate cel mai interesant, dacă ar fi să copiem exemplul altora, ar fi dacă s-ar adopta şi la noi ideea în sine de a încuraja artiştii creativi şi de a organiza mai des concursuri de idei pe teme care privesc estetica urbană.
Campania „Se poate!” continuă zilele viitoare cu noi exemple, idei şi soluţii creative. Urmăreşte în continuare Telegrama.ro! Ne poţi ajuta şi lăsându-ne comentarii aici sau pe pagina de Facebook a redacţiei şi distribuind acest articol dacă ţi-a plăcut.