În rubrica „Se Poate!”, dedicată unor sugestii şi idei inedite destinate administraţiei locale, venim astăzi cu o sugestie legată de încurajarea unor servicii sau produse care să promoveze imaginea localităţii.
Conceptul este similar celui aplicat în programele de finanţare de tip „Start Up”, în care statul susţine, pe baza unor criterii stabilite în prealabil, afaceri la început de drum în diverse domenii. Sugestia noastră pleacă de la ideea că, dacă tot alocă anual fonduri pentru proiecte ale unor ONG-uri, autorităţile locale ar putea să conceapă criteriile şi să orgenizeze practic un concurs de proiecte de aşa natură încât să susţină idei care să promoveze imaginea localităţii sau să creeze un punct de atracţie pentru turişti, idei venite dinspre societatea civilă sau, în măsura în care legea o permite, dinspre mediul de afaceri.
Ne trebuie propriul „lan de lavandă”
Ne uităm cât de simplu a fost ca un lan de lavandă să transforme un sat de care puţini auziseră până atunci într-un magnet pentru turişti, cu mii de maşini, venite din Prahova, Bucureşti, Ilfov sau Buzău, ajunse aici zilnic şi cu sute de fotografii care n-au făcut decât să promoveze şi mai tare zona, atrângând şi mai mulţi oameni. Avem nevoie, metaforic vorbind, de propriul lan. Iar pentru asta e nevoie de un mediu de afaceri efervescent şi orientat. Autorităţile locale nu pot să dezvolte singure turismul, dar pot să ofere o încurajare, iar printr-un concurs de idei de acest gen, având posibilitatea să decidă criteriile şi domeniile eligibile, ar putea nu numai să încurajeze, dar şi să orienteze un mediu de afaceri altminteri eterogen spre câteva direcţii precise, stabilind practic premisele pentru o viitoare dezvoltare.
Sau, după declaraţiile privind „gaura” bugetară de 50 de milioane de lei de anul trecut, poate că sugestia ar trebui mai degrabă orientată către Consiliul Judeţean. Vorbim despre sprijinirea unor afaceri care să atragă turişti - de la circuite de cicloturism, tururi istorice şi degustări la crame sau concerte în mijlocul podgoriilor şi până la muzee inedite sau alte tipuri de „lanuri” care să atragă toate privirile. Idei care să aducă lumea aici. Idei care să primească o finanţare din partea autorităţilor, dar să întoarcă banii înmulţit. Pentru că dădeam exemplul programului „Start Up”, o finanţare e pe la 25.000 de euro. Pentru un antreprenor cu o idee, e o sumă greu de strâns, însă pentru un buget precum cel al Consiliului Judeţean Prahova n-ar fi un efort prea mare să susţină trei-patru „burse” de acest gen pe an, ştiind că, dacă vor fi aplicate corect criteriile de selecţie, investiţiile nu doar că s-ar putea amortiza relativ facil, dar ar trebui să ajute la dezvoltarea judeţului, fie şi numai ca imagine, dacă nu cumva şi din punct de vedere financiar.
Campania „Se poate!” continuă zilele viitoare cu noi exemple, idei şi soluţii creative. Urmăreşte în continuare Telegrama.ro! Ne poţi ajuta şi lăsându-ne comentarii aici sau pe pagina de Facebook a redacţiei şi distribuind acest articol dacă ţi-a plăcut.
(Foto: Facebook Grădina de Lavandă; Grădina de la Ţipăreşti demonstrează că o idee poate însufleţi o zonă care nu cunoştea până atunci o dezvoltare turistică)