#SePoate! Regândirea staţiei Hale Coreco din centrul Ploieştiului, o idee care ar ajuta transportul public

#SePoate! Regândirea staţiei Hale Coreco din centrul Ploieştiului, o idee care ar ajuta transportul public
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În rubrica „Se Poate!”, dedicată unor soluţii creative pentru administraţia publică, am declarat mai luna mobilităţii urbane şi a transportului public, iar în episodul din această săptămână venim cu propunerea de modernizare a staţiei Hale Coreco, din centrul municipiului Ploieşti, la pachet cu regândirea reţelei rutiere în întreaga zonă.

Cu un risc relativ redus să ne hazardăm, o să presupunem că nu contestă nimeni nevoia de reamenajare a staţiei, în contextul în care aceasta e mai degrabă impractică şi inestetică, iar zona din spatele ei a avut până nu demult un renume aparte pentru odoruri înţepătoare. Ideea ar fi ca eventuala modernizare să nu vizeze doar staţia în sine, ci întreaga zonă din dreptul blocului 7 Etaje, tratată „integrat”, ca un soi de terminal multimodal în centru, că tot e popular termenul, la pachet cu o regândire a intrărilor şi ieşirilor rutiere. Cel mai bun exemplu, apropo de ieşiri, ar fi în cazul troleibuzelor, care în momentele de aglomeraţie pot să piardă şi câteva minute ca să vireze la stânga pe strada Carpaţi şi să ajungă în dreptul sensului giratoriu de la catedrală. O fi mult, o fi puţin, cert e că direcţia occidentală e de încurajare a transportului public, nu de îngreunare a traficului.

Redesenarea staţiei de lângă Halele Centrale ar putea permite şi regândirea mai multor trasee de transport în comun pe un sistem radial, însă aici deja intrăm într-o altă dezbatere, despre o măsură care ar putea aduce economii pentru TCE, evitând traseele care se dublează şi conectând toate zonele oraşului, dar ar putea crea un inconvenient pentru călători, nevoiţi să coboare pentru transbordare.

Campania „Se poate!” continuă zilele viitoare cu noi exemple, idei şi soluţii creative. Urmăreşte în continuare Telegrama.ro! Ne poţi ajuta şi lăsându-ne comentarii aici sau pe pagina de Facebook a redacţiei şi distribuind acest articol dacă ţi-a plăcut.

Image