Ne gândim dacă să tratăm la pachet sau separat următoarele declaraţii de avere. De ce asemenea dilemă? Pentru că vorbim despre o situaţie probabil în premieră în CL Ploieşti: două doamne, ambele alese pentru prima dată în Consiliul Local în iunie 2012, deci ambele aflate la primul mandat de consilier local, soacră şi noră, dar de la partide rivale. Vă daţi seama la ce nivel ajung în familia Băzăvan clasicele dispute între soacră şi noră? Dacă ele există, desigur!
Lăsând gluma la o parte, mai bine ar fi să-i acordăm fiecăreia locul cuvenit. Şi vom începe cu cel mai tânăr consilier al familiei, Iolanda Băzăvan, din simplul considerent că declaraţia ei de avere a fost, deja, făcută publică.
La capitolul proprietăţi, de la începutul mandatului încoace, tânăra familie Băzăvan nu se poate mândri cu vreo noutate. În declaraţia de avere, consilierul local din partea PSD trece, ca şi în vara lui 2012, un teren la Plopu şi un apartament în Ploieşti, ambele deţinute împreună cu soţul, ca şi cele două autoturisme cumpărate în 2008, respectiv 2010, un Toyota Yaris şi un VW Golf. Nu bijuterii de valoare, nu depozite bancare, ci numai câteva împrumuturi, în valoare totală de 22.000 de euro, cu scadenţe în 2018, respectiv 2020.
O schimbare în bine se vede numai la capitolul venituri. Ca analist, în cadrul SC Asesoft Internaţional, Iolanda Băzăvan a câştigat, din salariu, 30.344 lei, încă 4.227 lei din indemnizaţiile de şedinţă la care a participat în calitate de consilier local şi 2.126 ca membru în Consiliul de Administraţie la SC Apa Nova Ploieşti.
Ioana Rădulescu