Adrian Oros a anunţat marţi dimineaţa că îşi va depune demisia din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
“Azi îmi voi depune demisia din funcţia de Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Pentru Premierul Florin Cîţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi, ca atare: 1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuţia bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă. 2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deşi în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conţinea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigaţii, desecare/drenaj şi sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Reţeaua de depozitare, procesare şi distribuţie a produselor româneşti, alt proiect care nu a mai avut loc în PNRR”, a scris marţi, pe Facebook, Adrian Oros.