ALEGERI 2024. George Ionescu, președinte Forța Dreptei Prahova: „Scorul a fost foarte bun. Am fost supărat că munca noastră a fost negociată la nivel național”

george ionescu forța dreptei
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

ALEGERI 2024. Președintele Forța Dreptei Prahova, George Ionescu, a susținut, miercuri, o conferință de presă în care a comentat rezultatele obținute la alegerile locale. 

Deputatul de Prahova spune că și-ar fi dorit să câștige funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, dar admite că era un obiectiv aproape imposibil de atins,

„Știam că e foarte greu pentru un partid care nu a avut oameni în secțiile de votare, pentru un partid care nu a fost dezvoltat atât de mult în Prahova. Rezultatul obținut de noi, 37.000 de voturi, iar în Ploiești am ieșit pe locul doi, înaintea lui Iulian Dumitrescu, e clar că a fost foarte bun. Beneficiarul campaniei noastre a fost PSD, dar vă spun cinstit că nu mă deranjează”, a declarat deputatul George Ionescu, apreciind că, până la urmă, scorul Forța Dreptei în Prahova a fost unul „foarte bun”.

George Ionescu spune că este nemulțumit, mai degrabă, de negocierile purtate la nivel național, în cadrul Alianței Dreapta Unită, formate cu PMP și USR. „Am fost foarte supărat. Munca noastră a fost negociată la nivel național. Pe listele de consilieri județeni, Forța Dreptei abia a obținut un consilier județean, pe listele de Consiliu Local - la fel. Gândiți-vă că eu am avut mai multe voturi decât candidatul la Primăria Ploiești, iar colegii de la USR au trei consilieri județeni și trei la Ploiești”, a adăugat președintele Forța Dreptei Prahova.

Întrebat dacă va mai candida pentru un nou mandat de deputat, acesta a anunțat că, în jurul datei de 1 august, formațiunea politică va termina evaluarea pe care o are în derulare și va decide, în funcție de concluziile acestei analize, eventuale alianțe în perspectiva următorului scrutin, precum și candidații pentru parlamentare.

 

 

Image