Candidaţii care deschid listele PMP, USR-PLUS şi Prahova în Acţiune pentru Consiliul Local Ploieşti au cea mai mică medie de vârstă, în timp ce ALDE are cei mai experimentaţi candidaţi, conform unei analize bazate pe primele 15 poziţii.
Am analizat listele depuse de partide pentru Consiliul Local şi vârstele candidaţilor, limitându-ne la primele 15 poziţii. De ce 15? Din două motive foarte simple. Unu, ar fi durat extrem de mult să facem calculele pentru numărul total de candidaţi şi doi, cel mai important, acestea sunt poziţiile care contează într-adevăr, în condiţiile în care candidaţii situaţi mai jos pe listă nu au, cu mici excepţii, nicio şansă să devină consilieri prea curând, iar de multe ori partidele repartizează respectivele poziţii, considerate neeligibile, mult mai lejer decât pe cele din fruntea listelor. Cu alte cuvinte, cu tot respectul, nu-i pasă nimănui de locul 30 de pe listă, mai ales când numărul de mandate puse la bătaie e 27. Ajungând la observaţii, PMP are cea mai tânără listă, cu o medie de vârstă de 41,93 ani pentru primii 15 candidaţi. Urmează, cumva firesc, USR-PLUS, alianţă care, dacă tot se laudă că aduce nume noi în faţa alegătorilor, are şi o medie de vârstă de 44,80 ani calculată pentru primii 15 candidaţi la Consiliul Local. Nu departe găsim şi Partidul Prahova în Acţiune, cu o medie de 46,20, urmat de Partidul Naţional Liberal, cu 46,26, Partidul Ecologist, cu 46,66 şi Alianţa pentru Prahova, compusă din PSD, PPU-SL şi Pro România, cu o medie de 47,13 ani.
Pe acelaşi calcul, cea mai mare experienţă e pe listele de la PRM, 54,20 ani, şi ALDE, 56,53. Cu menţiunea că Partidul România Mare a depus o listă cu doar cinci candidaţi, dintre care unul născut în anii ’40 şi doi în anii ’50, însă are şi un candidat născut în 1990, care trage media în jos. În schimb, la ALDE, în primele 15 poziţii găsim un candidat născut în ’46, doi născuţi în ’52, unul în ’58 şi un număr mare de oameni născuţi între 1960 şi 1970. Cei mai tineri, dintre primii 15 propuşi, sunt doi candidaţi de 45 de ani.
Cel mai bătrân candidat pentru Consiliul Local Ploieşti este propus de PNL. E vorba despre o doamnă aflată pe poziţia 27 şi, cum se pare că nu e frumos să vorbim despre vârstă doamnelor, putem să vă spunem, în contextul acestui experiment, doar că e născută în ianuarie 1944. Două poziţii mai jos, PNL are o candidată născută în ianuarie 1997. La o diferenţă de numai 20 de zile, cel mai tânăr candidat care intră în acest an în cursa pentru Consiliul Local Ploieşti este Mihai Tonsciuc, de la USR, poziţia 3 pe lista USR-PLUS.
În privinţa candidaţilor la Primărie, cel mai tânăr este Răzvan Enescu, de la USR-PLUS, care împlineşte în toamnă 37 de ani. Urmează, în ordine, Stănciulescu, 42, Volosevici, 44, Naftan, 45, Rădulescu, 50, Ganea, 51, Sava, 65, şi Calotă, 68.